Acest pelerinaj va ofera ocazia de a explora cele mai importante manastiri din Dobrogea, incepand cu Mănăstirea Peștera Sf. Andrei, un loc sacru unde apostolul Andrei a propovăduit cuvântul lui Iisus Hristos. Aici, veti descoperi istoria creștinismului in Romania, avand in vedere ca acest teritoriu a fost primul care a intrat in contact cu Evanghelia. Mănăstirea atrage anual mii de credincioși, fiind considerată poarta creștinismului pentru români. Continuand excursia, veti vizita Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Lipnița, care a fost înființată în 2004 și adăpostește moaștele mai multor sfinți, inclusiv ale Sf. Ioan Botezătorul și ale Sf. Mucenic Dasie, martir dobrogean. Aceasta manastire a crescut dintr-un simplu grajd, devenind un loc de închinare important pentru comunitatea locală.
Ultima oprire va fi la Mănăstirea Dervent, un loc cu o istorie bogată legată de martiriul unor ucenici ai Sf. Apostol Andrei. Aici, veți afla despre sacrificiul preotului și al celor trei fecioare care au fost condamnati la moarte pentru credința lor. Tradiția spune că, pe locul martirajului, au crescut patru pietre în formă de cruce, simbolizând credința neclintită a acestora. Această excursie nu este doar o călătorie spirituală, ci și o oportunitate de a înțelege mai bine rădăcinile creștinismului în România și impactul său asupra culturii locale.
Insotitori
insotitor de grup
sofer
solicitare fizica
Marimea grupului
Minim 25
Maxim 48
Itinerariu
Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei
La Peștera Sf. Andrei apostolul a predicat cuvântul lui Iisus Hristos, a oficiat slujbe, fapt ce a determinat, în timp, pe mulți doritori de viață creștină să vină aici și chiar să viețuiescă pe acest loc sfânt, prin aceasta făcând să ia ființă viața monahală pe pământul nostru. Numeroase dovezi istoriografice care s-au păstrat atestă că noua religie care se născuse - creştinismul - a fost propovăduită şi în Dobrogea de către Sf. Apostol Andrei şi ucenicii săi, răspândindu-se apoi pe întreg teritoriul ţării noastre, prin urmaşii acestora: preoţi, monahi şi mărturisitori creştini. Ţinutul Dobrogei a fost primul care a luat contact cu Evanghelia lui Hristos. Din acest motiv, teritoriul dintre Dunăre şi mare este deseori numit „Bethleemul românesc“. Poartă a creştinismului pentru spaţiul locuit de români, Mănăstirea „Peştera Sf. Apostol Andrei“ atrage anual mii de credincioşi din toată ţara.
Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul - Lipniţa
A luat fiinţă în noiembrie 2004 şi are hramurile „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (29 august) şi Sf. Mucenic Dasie (20 noiembrie. Orice lucru făcut pentru Dumnezeu cere jertfă, astfel încât şi noua mănăstire a pornit de la un simplu grajd amenajat, donat de Danciu Stelian, locuinţă care a folosit timp de mai mulţi ani atât ca paraclis, cât şi ca un corp de chilii pentru mica obşte de maici adunată aici. Sfântul Mucenic Dasie - martir dobrogean care a trăit în secolele III-IV, a fost rod vrednic al seminţei creştine aruncate în acest ţinut de Sfântul Apostol Andrei. Alături de moaştele Sfântului Mucenic Dasie, în biserica mănăstirii se mai află spre închinare şi o părticică din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi din moaştele Sfântului Onufrie cel Mare, precum şi cu o copie adusă din Rusia a icoanei făcătoare de minuni „Maica Domnului - Potoleşte întristările noastre”.
Mănăstirea Dervent
Continuarea operei misionare a Sf. Ap. Andrei va reveni unor ucenici, anume un preot și trei fecioare care vor veni în marea cetate Dervent la Dunăre să-l mărturisească pe Hristos. Ajunși aici cei patru sunt prinși și condamnați la moarte, după ce au fost sfătuiți să se lepede de Hristos. În momentul martirajului, tradiția ne spune ca ei erau așezați astfel: preotul se afla pe locul în care se află acum Crucea Sfânta din absida stângă a bisericii, crucea făcătoare de minuni și tămăduitoare iar cele trei fecioare se aflau în fața bisericii, mai precis în fața Sfântului Altar. Văzând ca nu pot fi determinați să-si renege credința lor, Sfinții Martiri au fost supuși la chinuri groaznice iar in cele din urmă au fost omorâți. Trupurile lor au fost aruncate în Dunăre. Pe locul unde au fost martirizați tradiția ne spune că au crescut din pământ patru pietre în formă de cruce, făcătoare de minuni.