Mănăstirea Govora

Data la care s-a pus crucea pentru sfinţire a aşezământului rămâne încă pierdută în negura timpului. În lipsa altor dovezi clare, presupunerile cu privire la întemeierea lăcaşului de cult duc la perioada mijlocului de secol al XV-lea, în timpul domniei lui Vlad Dracul. Una dintre legendele referitoare la începuturile mănăstirii susţine că în primă fază ar fi fost o biserică, iar voievodul Radu cel Mare ar fi ridicat actuala mănăstire pe fundaţia acesteia. În muzeul mănăstirii se găseşte un clopot spart, în greutate de 250 de kg, cu inscripţia: „S-a turnat acest clopot în numele lui Dumnezeu şi al Sfântului Nicolae 6965“ (1456-1457), adică în timpul domniei lui Vlad Ţepeş. Odată cu instalarea tiparniţei oferite de Petru Movilă de la Kiev, mănăstirea Govora a contribuit la promovarea culturii neamului românesc, aspect ce-i conferă un loc de cinste în panoplia mănăstirilor de cultură din ţară. Psaltirea (în 1637), Pravila mică (în 1640), Pravila de la Govora (prima carte de lege în limba română, tradusă din slavonă de călugărul Moxa) sunt doar câteva dintre lucrările importante ale culturii medievale româneşti, care au ieşit la lumină de sub teascurile tipografiei de la Govora.

Mănăstirea Bistriţa

Prima prima atestare documentară a mănăstirii se păstrează în „Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 aparţinând lui Vlad Vodă Călugărul. Din 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul (780-842). Pictura a fost atribuită meşterilor zugravi Dumitru, Chirtop şi Dobromir de numele cărora se leagă şi fresca Mănăstirii Dealu de lângă Târgovişte şi executarea lucrărilor în piatră de la ansamblul Curtea de Argeş. De remarcat faptul că în complexul monahal de la Bistriţa s-a instalat prima tiparniţă din Ţara Românească, a ieromonahului Macarie, precum şi o legătorie de cărţi bisericeşti. Aici, după opinia unor cercetători, s-a tipărit în 1508 "Liturghierul slavon" al călugărului Macarie, prima carte tipărită pe pământ românesc. Ieromonahul Eftimie, egumen al mănăstirii a redactat în limba română primul act mănăstiresc, cunoscut sub numele de Zapisul lui Eftimie 1573.

Mănăstirea Hurezi

Este considerata cel mai reprezentativ ansamblu monastic al artei brâncoveneşti. a avut de la început ca scop promovarea culturii şi artei medievale româneşti, aici fiind organizate o bibliotecă importantă şi o bolniţă pentru călugării şi mirenii bolnavi, fiind conceput acest ansamblu mănăstiresc după exemplul dat lumii creştine de Sfântul Vasile cel Mare în Cezareea Capadociei. Pentru ca mănăstirea să nu fie sub puterea vremelnică a domnitorilor sau a mitropoliţilor Ţării Româneşti şi astfel să se depărteze de la scopul pentru care fusese ridicată, Constantin Brâncoveanu obţine în februarie 1702 gramata patriarhală prin care Mănăstirea Hurezi primea statutul de stavropighie ce îi conferea deplina autonomie faţă de domnie şi ierarhii locului. Se evitau astfel tensiunile legate de alegerea egumenilor şi imixtiunile boierilor în viaţa mănăstirii.

Mănăstirea Dintr-un Lemn
Potrivit unei vechi tradiţii locale, mănăstirea s-ar fi înfiinţat în primele decenii ale secolului al XVI-lea şi a fost ridicată din materialul unui singur stejar. Ea a fost înălţată în cinstea Icoanei Maicii Domnului. Cea mai veche mărturie despre mănăstire a fost consemnată în scris de diaconul Paul de Alep, care l-a însoţit pe patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoriile sale prin Ţările Româneşti, între anii 1653-1658. El susţine că un călugăr ar fi găsit o icoană a Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular. În acel moment, el a auzit o voce ce l-a îndemnat să zidească o mănăstire din trunchiul acelui copac.