Mănăstirea Căldăruşani

Îşi trage numele de la configuraţia terenului ce seamănă cu o căldăruşă. Numele îi apare menţionat pentru prima dată într-un hrisov din 4 decembrie 1593, emis de cancelaria lui Mihai Viteazul şi face referire la un sat ce exista aici. Hrisoavele menţionează pe Matei Basarab drept ctitor, iar anul 1638 ca dată de întemeiere, domnul cumpărând în acest scop o parte din satul Căldăruşani încă din primăvara anului 1637. Mănăstirea a fost proiectată ca o cetate fortificată, cu ziduri crenelate şi turnuri întărite de contraforţi, această puternică fortificaţie conferindu-i un rol strategic şi militar, verificat în decursul nenumăratelor invazii otomane din Ţara Românească. În interiorul bisericii se află icoana Maicii Domnului, Făcătoarea de Minuni, de o mare expresivitate artistică, precum şi moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti aşezate la loc de cinste într-o raclă de argint aurit cu medalioane ce conţin scene din viaţa sfântului, şi el ostenitor în obştea mănăstirii, prăznuit în fiecare an la 22 iunie.

Mănăstirea Sitaru

Este atestată documentar de Voievodul Leon Tomșa în anul 1631, ctitoria aparținând străbunicului Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Mănăstirea se află în pădurea care cândva făcea parte din vechii Codrii ai Vlăsiei, pe o movilă din apropierea satului Sitaru din județul Ilfov. La începuturile ei, mănăstirea era înconjurată de apele râului Ialomița, care deseori se revărsa și transforma movila într-o adevărată insulă, lucru confirmat în jurnalul de călătorie al Patriarhului Macarie, scris de însoțitorul său, diaconul Paul de Alep, în anul 1656, care a numit-o „mănăstirea dintre ape”. Și astăzi, localnicii din satele din jur, Sitaru, Balta Neagră Micșunești, o numesc „Mănăstirea din Luncă”. Înainte de zidirea actualei biserici, în anul 1627, de către ctitorul ei, marele Vornic Jupân Papa ­Greceanu – străbunicul lui Constantin Brâncoveanu prin fiica sa, Păuna -, pe acest loc era o biseri­cuță din lemn – probabil un schit al Mănăstirii Snagov – unde se adunau și se rugau așa-nu­miții „pustnici pădureți”. Încă de pe vremea acestei bisericuțe din bârne, locul se numea Balamuci, denumire care mai dăinuie și astăzi, chiar dacă numele satului s-a schimbat, ­devenind actualul Sitaru.

Mănăstirea Snagov

În secolul al XV-lea, domnitorul Ţepeş Vodă căruia tradiţia îi atribuie întemeierea acestei mănăstiri, a construit aici cea dintâi biserică de zid, chilii pentru monahi, clopotniţă, trapeza şi altele. Astăzi din vechea vatră monahală se mai păstrează doar biserica principală cu hramul ”Intrării Maicii Domnului în biserică”, refăcută de domnitorului Neagoe Basarab între anii 1517-1521, clopotniţa şi vestigii ale vechilor chilii. De-a lungul timpului numeroşi domnitori au contribuit la ridicarea acestui aşezământ, un adevărat centru de spiritualitate şi cultură ortodoxă. Manastirea Snagov a fost mult iubita de Sfantul Antim Ivireanu (1650-1716), devenit mai tarziu mitropolit al Tarii Romanesti. In tipografia de la Manastirea Snagov, infiintata chiar de Sfantul Antim, s-au tiparit carti bisericesti in limbile greaca, slavona si araba, care au dus faima mesterilor de la Snagov pana in Grecia, Asia Mica si Egipt. Biserica cea mare din Manastirea Snagov a fost folosita si pe post de necropola domneasca, aici aflandu-se mormantul voievodului Vlad Tepes. De asemenea, tot pe aceasta insula a murit, in luna decembrie 1662, si batranul postelnic Constantin Catacuzino, victima a intrigilor boierilor in lupta pentru domnie.

Mănăstirea Ţigăneşti
Sub numele de "Tiganesti", manastirea este amintita in hrisoavele domnesti de danii ale domnitorului Moruzi (1793), Caragea (1813) si Dimitrie Ghica Voievod (1824). Biserica manastirii dateaza de mai bine de doua sute de ani, insa vatra monahala de la Tiganesti este cu mult mai veche, obstile monahale din Manastirea Caldarusani si Schitul Maicilor zidind actuala biserica pe locul unui mai vechi schit de calugari. Este renumita pentru atelierele sale, in care sunt lucrate minunate vestminte preotesti si broderii liturgice. In atelierele manastirii, maicile lucreaza materiale de croitorie pentru hainele preotesti, din matase vegetala, cu fir de aur si argint, precum si bumbac. In aceste ateliere a fost lucrata broderia pentru Sala Maura, din Castelul Peles, aflat in Sinaia.