Budapesta – Cracovia – Tarnow – Rzeszow
Insotitori
insotitor de grup
sofer
solicitare fizica
Marimea grupului
Itinerariu
Calatoria noastra incepe din cea mai moderna autogara din Romania - Autogara Centrala - Bucuresti, la ora 6.30 dimineata. Ca sa mai omoram timpul, gonind prin Puszta maghiara, campia intinsa si monotona din estul Ungariei, ne amintim de faptul ca deliciosul gulyas este inventia pastorilor unguri care isi pasteau cirezile in aceasta regiune. Inainte de a ajunge in Budapesta, peisajul se mai anima cu dealuri impadurite si sate pitoresti. Sosire si cazare la Budapesta.
Jó reggelt! (Buna dimineata!) Plecam din Budapesta, o destinatie familiara, si ne asezam confortabil in scaunele autocarului. Trecem prin Slovacia, traversam Muntii Tatra prin Parcul National Tatra Mica admirand cadre spectaculoase ce trebuie suprinse cu obiectivul. Ajungem dupa-amiaza in Cracovia si descoperim primele semne care ne confirma ca suntem intr-o fosta capitala, loc de incoronare si resedinta a monarhilor polonezi pana in 1734. Ne indreptam spre hotelul nostru din Cracovia care ne va fi gazda pentru urmatoarele zile. Cazare in Cracovia.
Arome de vin fiert, ciocolata si scortisoara plutesc deasupra targului. Brazii impodobiti, casutele de lemn frumos ornamentate cu ghirlande si beculete, sunetul colindelor ne vor introduce intr-un decor de poveste. Cei pofticiosi pot servi o portie de pierogi (coltunasi polonezi) umpluti cu varza murata si ciuperci, o bucata de turta dulce picanta si plina de aroma de ghimbir, scortisoara si nucsoara sau o cana de vin fiert. Turistii pasionati de shopping pot cumpara obiecte artizanale, decoratiuni de Craciun si suveniruri pentru cei dragi.
La lasarea serii ne indreptam spre hotelul nostru pentru ca trebuie sa ne pregatim sa sarbatorim in mod festiv Ajunul Craciunului. Cina festiva de Craciun este inclusa in pret. Sarbatori Fericite!
Cu siguranta ai observat numarul coplesitor de mare al consoanelor din vocabularul polonez. Ca sa le poti ignora cu seninatate, hai sa gustam un pahar sau doua de Tatanka - supranumita si "placinta de mere" datorita gustului sau puternic aromat. Bautura traditionala este un amestec de vodka zubrówka, suc de mere si scortisoara. Se serveste cu un strop de lamaie si gheata. Delicios!
Ne continuam programul nostru prin sudul Poloniei si poposim in Rzeszow, centrul administrativ al Voievodatului Subcarpatia. Infiintat in secolul la XIV-lea, orasul a avut intotdeauna un caracter provincial. In ultimii ani turismul a cunoscut o dezvoltare importanta in Rzeszow. Astfel monumente precum: Castelul Familiei Lubomirski din secolul la XVII-lea, inconjurat de bastioane si santuri cu apa; Biserica in stil baroc si Manastirea Bernadinelor, Sinagoga din Orasul Vechi, Muzeul Orasului Rzeszow, Galeria Zsajna sau Teatrul Wanda Siemaszkowa fac din Rzeszow o destinatie turistica tot mai solicitata.
In cursul serii ne reintoarcem in Cracovia pentru cazare la acelasi hotel.
Mic dejun. Traseul continua spre Budapesta unde vom admira intr-un scurt tur panoramic cu autocarul: Parlamentul, Basilica Sf. Stefan, Podul cu Lanturi, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matyas. Seara cazare la Budapesta. Optional se poate organiza o croaziera pe Dunare la Budapesta.
Plecam din Capitala Ungariei, senzatiile si amintirile zilelor petrecute impreuna ne dau motive suficiente sa facem planuri pentru urmatoarele destinatii, sa aratam cele mai frumoase “capturi” cu telefoanele mobile si sa ne gandim cu bucurie la Sarbatorile ce urmeaza. Sosire seara, dupa ora 23.30, in functie de trafic si formalitatile vamale.