Primul tren turistic din Transilvania va porni în aventură în luna august a acestui an, având ca punct de plecare orașul Brașov. Conceptul inedit poartă numele de ”Transilvania Train”.
Trenul va oferi o experiență unică în inima Transilvaniei, pe traseul Sighișoara, Mediaș, Alba Iulia, Sebeș, Sibiu, și Făgăraș. Turiștii vor descoperi tradițiile transilvănene și vor uita cu totul de viața cotidiană, pierzându-se în atmosfera acestora.
Aventura pe 40 de roți va porni pe data de 31 august 2017 și va include degustări de vinuri, prânzuri câmpenești, demonstrații live de meșteșuguri și diverse workshop-uri. Acest vis de vară va dura 4 zile, iar în prima şi ultima zi, turiștii au în traseu obiective din judeţul Braşov, respectiv zona Haferland (o excursie cu autocarul în satele Cloaştef, Meşerdorf, Viscri şi Criţ) şi Făgăraş, cu un prânz oferit chiar în curtea Cetăţii din localitate.
De asemenea, călătorii vor participa la activități de echitație sau diverse evenimente exclusiviste, cum ar fi Concertul Filarmonicii din Sibiu, organizat în Piaţa Mică din Sibiu sau concertul de orgă de la Biserica din Sebeş
Trenul este format din patru vagoane bar-bistro, cu mese și scaune puse față în față, iar călătorii vor putea petrece timpul călătorind, admirând împrejurimile și povestind alături de cunoștințe sau noi prieteni.
Dacă vrei să ai parte de o astfel de experiență unică, atunci grăbește-te și rezervă-ți unul dintre cele 180 de locuri disponibile. Noul concept a avut un real succes și, în prima zi de la lansare, s-au ocupat deja 18 locuri.
Pachetele includ transport cu trenul și autocar/microbuze pe tot parcursul celor patru zile; trei nopți cazare cu mic dejun în hoteluri 3*/4* la Sighișoara, Alba Iulia și Sibiu; prânz și cină, două workshop-uri la alegere în a doua zi și workshop-ul gastronomic în a treia zi, intrările la obiectivele turistice, băuturile și gustările din tren, toate activitățile din tren și din orașele de debarcare.
Cu puțin succes, la anul vom avea parte de mai multe astfel de trenuri, cu trasee mai mari și vagoane de dormit. Până atunci, poți afla mai multe despre această aventură de pe pagina de eveniment Transilvania Train.