Aflată în partea de est a României, la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră, Delta Dunării este un tărâm de poveste. Din primul moment în care pășești în acest loc, are loc o deconectare completă de la tot ceea ce ți-a fost dat să vezi până acum. Frumusețea fiecărui mic detaliu din ceea ce este clasificată drept rezervație a biosferei la nivel național te umple de liniște și bunădispoziție. Cum ai putea să nu vizitezi măcar o dată în viață Delta? Nu ar fi oare mult prea păcat?
Această regiune biogeografică panonică și stepică a Dobrogei prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată. Peste 29 de habitate de interes comunitar au fost descoperite aici , printre acestea numărându-se depresiuni umede intradunale, galerii ripariene și tufărișuri, pajiști xerice cu substrat calcaros sau vegetație forestieră ponto-sarmatică.
Flora Deltei, o pictură de neprețuit
Pregătește-te să fii amețit de multitudinea de specii de plante și culorile diverse care se așează în fața ta precum acuarela pusă de mâinile dibace ale unui pictor pe o pânză. Peste 78% din suprafața Deltei este acoperită de vegetație specifică zonelor umede, iar multe dintre florile întânite aici sunt protejate la nivel european. Vei putea admira în liniște nufărul galben, nufărul alb, centaurea, feriga plutitoare, pelinul sau otrățelul de baltă.
Cuib a milioane de specii de păsări din diferite colțuri ale Pământului
Mai mult de 350 de specii de păsări și alte 45 de specii de pește de apă dulce își au casa în apele și vegetația Deltei. Ești curios să admiri frumusețea impresionantă a acvilelor de câmp, a gâștelor de vară, a stârcilor cenușii, a rațelor roșii sau a berzelor negre?
Pentru că nimic nu se compară cu acest loc, alte câteva milioane de păsări din Asia, Africa, Marea Mediterană sau Europa vin aici să se cuibărească.
Printre mamiferele pe care le vei zări în plimbările tale de neuitat în natură se numără mistreții, vidrele de râu, dihorii pătați, șacalii aurii, iepurii de câmp, nurcile europene sau nevăstuicile. Nu-ți face griji, acestea sunt la fel de prietenoase ca habitatul în care locuiesc.
Oamenii Deltei, un izvor nesecat de liniște și bunădispoziție
O fi datorită vegetației care te îndeamnă mereu la visare sau datorită păsărilor care aduc mereu o stare de libertate și prospețime, cine știe? Cert este că nu sunt oameni mai liniștiți și mai binedispuși decât oamenii Deltei. Încă de la primul contact pe care îl vei avea cu ei, vei fi molipsit fără să vrei cu energie pozitivă și calm.
Dacă îți este foame, fii fără grijă! Pescarii te vor invita cu zâmbetul pe buze la un borș de pește și un pahar de vin de pe plaiurile Dobrogei. Dacă te împrietenești destul de tare cu ei, îți vor împărtăți câteva dintre secretele Deltei.
Fii și tu martorul acestei povești magice a naturii! Planifică-ți o vacanță în acest ținut desprins de realitate. Prețurile la cazare sunt foarte mici. Hai pe helloromania.eu!
Autor: Nicoleta Ungureanu