Călătorie de o zi în Cluj Napoca: Locurile faine pe care este musai să le vizitezi

Prima pagină » Vacante in Romania » Călătorie de o zi în Cluj Napoca: Locurile faine pe care este musai să le vizitezi

Cluj Napoca este una dintre cele mai mari bogății ale țării noastre. Situată în inima Transilvaniei, această capitală istorică a României noastre dragi continuă să impresioneze prin armonia dintre peisajul urban și clădirile istorice cu o arhitectură unică.

Este greu de crezut că poți descoperi un oraș pe deplin într-o singură zi, de aceea nici nu îți vom promite acest lucru. Vei descoperi însă cele mai impresionante atracții din Cluj Napoca și vei vizita îndeajuns de multe locuri încât să pleci de aici profund îndrăgostit.

cluj

Răsărit admirat de la înălțime, mic dejun delicios și o porție bogată de cultură

Se spune că ”ziua bună începe de dimineață”, iar în Cluj Napoca nu-i nimic mai adevărat decât asta. Dacă vrei să te încarci încă din primele momente cu energia pozitivă a orașului, știm exact cum poți reuși acest lucru.

Începe-ți ziua de pe Strada Uliului sau Dealul Feleacului, acolo unde vei admira un răsărit superb, care nu poate fi comparat cu niciunul dintre cele pe care le-ai admirat până acum. De aici vei avea o priveliște de neegalat și vei fi captivat de modul în care lumina soarelui începe să se reverse asupra clădirilor vechi al acestui oraș desprins dintr-o poveste.

Traseul până aici este recomandat să fie parcurs cu un vehicul. Dacă nu dispui de acesta, poți încerca experiența la Cetățuia. Priveliștea de aici nu este cu nimic mai prejos.

Pentru a savura un mic dejun delicios într-un cadru boem, îți recomandăm să cobori în centrul orașului. Plimbă-te fără grabă pe străzile Ferdinand și Andrei Șaguna și alege cu încredere una dintre cafenelele de aici.

După ce te-ai încărcat pe deplin cu energie, este momentul să te bucuri de o porție bogată de cultură. În apropiere de tine, la capătul Străzii Ferdinand, vei găsi unul dintre cele mai mari muzee ale Transilvaniei, Muzeul Farmaciei.

Clădirea a fost contruită în secolul al XV-lea, iar aici a funcționat prima farmacie laică. Vei putea admira în liniște peste 3.000 de exponate, precum vase de faianță și sticlă, prese, cântare, instrumente de laborator, mobilier vechi, medicamente, rețele sau sigilii ale farmaciilor medievale.

Nu departe de aici, pe latură estică a Pieței Unirii, vei putea vizita Muzeul de Artă, care se află în impresionantul Palat Banffy. La câțiva pași depărtare, pe Strada Memorandumului, numărul 22, se află Muzeul Etnografic al Transilvaniei, cu o vechime de peste 80 de ani.

Sursa: YouTube , Drone Aerial Video 4k

Aici vei găsi peste 43.000 de obiecte etnografice, organizate în opt secții, acestea fiind Ceramică, Textilă, Ocupații, Port, Locuință – alimentație, Obiceiuri, Secția în aer liber și Secția internațională.

Prima parte a zilei a trecut deja, iar dacă nu te-ai îndrăgostit încă de ”inima Transilvaniei”, pregătește-te pentru ceea ce urmează!

Cluj Napoca Unirii Square with the medieval gothic St Michael Church and the statue of Matei Corvin or Matias

Savoarea prânzului ardelenesc și o vizită prin cele mai reprezentative locuri

Cea mai vestită rețetă ardelenească este, cu siguranță, varza à la Cluj. Nu se compară nimic cu savoarea acestei rețete tradiționale, consemnată pentru prima dată în anul 1695, sub numele de ”varză în mod clujean”.
Acest fel de mâncare era preparat de gospodine atât pentru personalități de rang înalt, precum regi și nobili, cât și pentru oameni simpli. Mai multe documente atestă că varza à la Cluj a fost gătită pentru prima dată într- mănăstire franciscană din Șumuleul Ciuc, unde călugării o găteau în cantități mari pentru elevi.

Dacă vrei să încerci altceva, atunci prânzul ardelenesc cu slană, brânză telemea, ceapă roșie, legume și pâine rumenită te va convinge, ”no așe”?

Acum că ți-ai încărcat bateriile, este timpul să vizitezi cele mai reprezentative atracții pentru Cluj Napoca. Îți recomandăm să începi cu Parcul Central, deoarece o plimbare după masa binemeritată pe care ai savurat-o este numai bună! Acesta are o vechime de peste 180 de ani și este inclus pe lista monumentelor istorice din oraș.

Vei admira clădirea Casino, lacul, foișorul, ușa de metal și clădirile superbe de pe Strada Arany János.

Nu departe de aici, se află Cetățuia, o fortificație habsburgică impresionantă, contruită între anii 1715 – 1735. Scopul acesteia era de a asigura controlul asupra orașului, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă.

La acea vreme, clădirea avea ziduri în formă de stea, o redută, un turn și era înconjurată de bastioane.

Încheie-ți ziua cu o porție de tocăniță ardelenească de pui și planifică-ți următoarea escapadă aici, căci este musai să te întorci!

Pentru a-ți găsi un loc ideal de cazare, care să se încadreze perfect în peisajul superb al acestei capitale istorice, intră pe helloromania.eu. Profită de cele mai bune prețuri!

Autor: Nicoleta Ungureanu