Stațiunea Bușteni este o adevărată oază de liniște pentru turiștii care vor să își petreacă timp în natură. Dacă și tu te numeri printre ei, atunci nu mai sta pe gânduri și planifică-ți un weekend în această frumoasă destinație, care îți oferă numeroase opțiuni de distracție și relaxare.
Iată care sunt pricipalele obiective turistice:
Babele și Sfinxul
Nu există român care să nu fi auzit povestea faimosului Sfinx din Bușteni. Acest bloc de piatră imens a căpătat forma unui cap uman în urma eroziunii eoliene, fiind considerat că se aseamănă foarte mult cu Sfinxul Egiptean, de la care și-a preluat numele.
Legendele care s-au creat în jurul acestui loc l-au transformat într-un important punct de atracție turistică. Există voci care susțin că Marele Sfinx de la Giza este chiar o copie a celui aflat pe platforma Bucegilor.
De asemenea, un arhitect peruan observa, în anii 1966-1968, că Sfinxul din Bucegi seamănă perfect cu un chip sculptat într-o stâncă de pe podișul Marcahuasi, numit ”Monumentul Omenirii”. Arhitectul susținea că acesta nu reprezintă doar un singur chip, fiind înconjurat și de diverse rase de animale, precum un câine care are rolul de străjer al unei comori aflate într-o ”peșteră a tezaurului”.
Una dintre cele mai enigmatice povești create în jurul acestui loc este aceea că aici a fost un centru energetic folosit de extratereștri o vreme îndelungată.
Te invităm să descoperi singur toate detaliile enigmatice ale acestui loc!
Traseul montan Jepii Mici – Bucegi
Stațiunea Bușteni este denumită ”Poarta Bucegilor” deoarece oferă numeroase căi de acces către munți și multiple posibilități de turism. Unul dintre cele mai cunoscute trasee montane pornește de la telecabina Babele, de unde se urmează drumul care însoțește Râul Jepilor.
La intrarea în pădure vei avea mai multe variante, însă nu ezita să alegi traseul marcat cu cruce albastră, care urcă la Cabana Caraiman. În sezonul cald, acest traseu nu este foarte dificil pentru turiștii bine echipați, însă iarna este interzis din cauza pericolelor de alunecare și avalanșă.
Odată ajuns la Cabana Caraiman, poți alege să urmezi traseul pe la Cabana Piatra Arsă sau pe la Monumentul Eroilor de la Caraiman.
Te sfătuim să parcurgi cu atenție traseul și să te bucuri pe deplin de această experiență! Vei avea parte de numeroase surprize și te vei bucura de priveliști care îți vor tăia respirația.
Castelul Cantacuzino
Lucrările de construcție pentru Castelul Cantacuzino au fost finalizate în anul 1911, acestea fiind realizate la ordinul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino. Până în anul 1948, castelul s-a aflat în posesia familiei acestuia, iar ulterior a devenit un sanatoriu al Ministerului de Interne.
Vei fi impresionat de elementele deosebite din interior, precum mozaicul românesc din holul principal, balustrada din lemn forjat sau din lemn, scările cu trepte realizate din marmura de Carrara, șemineele din piatră de Albești sau vitraliile realizate într-un stil unic.
Nu rata salonul de onoare și imensa logie de pe latura vestică, cu arcade și coloane ornamentale.
Cascada Urlătoarea
Aceasta este una dintre cele mai impresionante cascade din țara noastră, oferind un adevărat spectacol celor care ajung să o viziteze. Aflată în inima Munților Bucegi, Cascada Urlătoarea are o legendă tristă în spate. Se spune că pe vremuri, o frumoasă păstoriță, fiică a Jepilor, își păștea mioarele pe aceste plaiuri. Doi frați ciobănei s-au îndrăgostit de frumusețea sa, iar într-o zi neguroasă, fără să se vadă unul pe celălalt, au întins brațele să o îmbrățișeze.
Aceasta, înspăimântată, a scos un țipăt deznădăjduit și s-a aruncat în gol de pe stânci, prefăcându-se într-o cascadă care pare să-și plângă necontenit tristețea.
Pentru a ajunge aici trebuie să urmezi Traseul Bușteni – Canton Jepi, marcat cu un triunghi albastru.
Ești pregătit să te bucuri de frumusețea și misterul principalelor atracții din Bușteni? Atunci nu mai sta pe gânduri și planifică-ți următoarea vacanță aici. Profită de cele mai bune oferte de cazare pe helloromania.eu!
Autor: Nicoleta Ungureanu