Mark Twain spune despre Mauritius că acesta „a fost făcut prima oară și apoi a apărut raiul, copiat dupa el”. Cu siguranță este adevărat! Această minunată insulă tropicală aflată în sudul Oceanului Indian este binecuvântată cu plaje nesfârșite cu nisip alb, apă turcoaz și palmieri mângâiați de soare.
Deși principala atracție din Mauritius este reprezentată de plajele încântătoare, această țară are multe alte surprize de oferit turiștilor. Cei care sunt pasionați de excursii și iubesc natura, se pot bucura de pădurile verzi și viața sălbatică din Mauritius, dar și de așezările pline de culoare care merită un popas. Atmosfera din piețele locale în aer liber și ruinele străvechi te vor fermeca pur și simplu. Fie că vrei să mergi în Mauritius în luna de miere sau că vrei să descoperi o nouă destinație exotică, avem pentru tine cele mai inedite locuri ce merită vizitate:
Satul Chamarel
Este cu siguranță unul dintre cele mai căutate locuri de pe insulă. Acest sat micuț este casa celei mai mari cascade de pe insulă, înaltă de peste 100 de metri, ce se termină într-o imensă piscină naturală, oferind o priveliște impresionantă asupra insulei. Nu numai atât, aici descoperi cele 7 pământuri colorate, atracție ce atrage turiștii din toate colțurile lumii.
Port Louis
Capitala Port Louis este cu siguranță cel mai clar exemplu al culturii locale. Clădirile de aici sunt printre cele mai spectaculoase, iar monumentele religioase sunt nelipsite. Aici vei avea parte de o experiență gastronomică unică, combinația perfectă între savoarea aromelor indiene, africane și asiatice. Nu uita să vizitezi cea mai importantă atracție a capitalei: piața plină de culori.
Plaja Flic en Flac
Momente de răsfăț în paradis? Plaja Flic en Flac este una una dintre cele mai cunoscute plaje din Mauritius și cu siguranță printre cele mai frumoase. Hai să te bucuri de priveliștea exotică, apa limpede ca de cristal și să iei parte la cele mai frumoase apusuri de soare, ce îmbracă cerul într-o imensă paleta de culori.
Grand Bassin
Înconjurat de un lac de munte înalt, Grand Bassin este un loc sacru, unde cultura și zeii hinduși se regăsesc laolaltă pentru toți cei ce călătoresc în acest loc pentru pelerinaje. Se spune că apa din acest lac este una sfântă, venită din râul Ganges din India.
Plaja Le Morne
Exotic din toate punctele de vedere. Le Morne este o peninsula situată în Oceanul Indian, ce deține nu numai o plajă ruptă din paradis, ci și un munte impresionant ce va face priveliștea una de excepție. Ce mai aștepți?
Grădina botanică Sir Seewoosagur Ramgoolam
Sir Seewoosagur Ramgoolam, considerată a doua cea mai frumoasă grădină botanică din lume, este cea mai populară atracție din Mauritius și vei înțelege de ce, odată ce îi treci pragul. Se întinde pe nu mai puțin de 37 de hectare, în nordul satului Pamplemousses, și ascunde minuni nebănuite. Una dintre atracțiile de top ale grădinii este palmierul Talipot, care are cea mai prolifică inflorescenta din lume, de peste 200.000 de flori. Atracția principală a parcului este fără îndoială iazul plini de crini de apă, ce înfloresc în culoare albă iar a doua zi devin roșii.
O călătorie în Mauritius, pe lângă relaxarea care intra în pachetul standard al oricărei vacanțe, ca orice destinație turistică care se respectă, îți va contura în fața ochilor, un tablou de o frumusețe răpitoare, cu orizonturi mărginite de apele cristaline și turcoaz ale oceanului, o vegetație luxuriantă și formațiuni muntoase spectaculoase. Vezi toate ofertele AICI.