Când spui Cappadocia vezi deja cum se înalță baloanele cu aer cald în înaltul cerului, de unde stâncile cu forme atipice își dezvăluie grotele impresionante. Însă zona te va fascina nu doar datorită aparențelor, ci și în esența sa, prin povestea spusă de împrejurimi și prin vibrația aparte a locului. Un muzeu fabulos în aer liber, în care înveți despre istoria creștinătății, cu labirinturi, vulcani, peșteri și orașe subterane, săpate în urmă cu 3000 de ani. Experiența este cu adevărat unică și merită notată drept destinație “must visit” pe lista dorințelor de călătorie.
Unde este situată Cappadocia?
Aflată în inima Anatoliei, Cappadocia se găsește pe un platou înalt, la 1.000 metri altitudine, străpuns de vârfuri vulcanice și munți, învecinându-se la sud cu Munții Taurus și Marea Mediterană iar la est cu Fluviul Eufrat.
Cum ajungi în Cappadocia?
Cea mai simplă soluție pentru transportul până în inima Turciei este avionul. Cappadocia este deservită de două aeroporturi – Kayseri si Nevsehir, unde poți ajunge zburând cu Turkish Airlines (vei avea o escală la Istanbul) sau cu un low-cost Fly Pegasus. Varianta ideală este cea prin compania aeriană națională turcă, având un orar de zbor ideal pentru a nu pierde ziua cu timpul călătoriei.
Dacă îți dorești să vizitezi mai multe obiective pe drum, poți opta pentru drumul cu mașina personală. Trebuie, însă, să știi că acesta este extrem de lung și obositor, doar ai de parcurs aproximativ 1400 km, distanța București-Cappadocia.
O altă variantă ar fi călătoria cu autocarul, pornind din Istanbul, unde poți găsi autobuze ce merg pe timpul noapții (doar în perioada verii poți întâlni și autobuze de zi). Cum autocarele călătoresc doar până la Nevsehir, dacă ai bilet spre Goreme, Uchisar, Urgup sau Avanos, vei fi transferat cu microbuzul până acolo.
Față de alte destinații cheie din Turcia, este bine să știi că zona se situează la aproximativ 538 km de Antalya, 735 km de Istanbul iar, dacă pornești din Kusadasi către acest ținut de poveste, ai de străbătut 798 km.
Vremea în Cappadocia
Cu un climat de tip continental, în Cappadocia întâlnești veri calde și uscate și ierni friguroase, cu zăpadă. Iarna, din luna decembrie până în februarie, vremea este caracterizată de temperaturii medii de -2 grade Celsius. Lunile martie-mai sunt cele care vin cu medii de 15 grade Celsius și ploi dese. Temperaturile de vară ale regiunii sunt însă spectaculoase, în timpul zilei ajungând la 38 de grade Celsius, o vreme caniculară, în timp ce noaptea temperaturile scad la 20 de grade. Între lunile septembrie și noiembrie, toamna cea prietenoasă se instalează cu temperaturi de aproximativ 20 de grade Celsius.
În ce perioadă este recomandat să vizitezi Cappadocia?
Fabuloasa regiune poate fi vizitată în tot timpul anului, fiecare anotimp având farmecul său aparte. Dacă însă ți-ai propus să te plimbi relaxat printre peșteri și stânci inedite, fără a te lăsa incomodat de căldurile greu de suportat din lunile iulie și august, atunci alege să vizitezi Cappadocia toamna.
Ce trebuie să știi înainte să pleci în Cappadocia?
Cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont când decizi să călătorești în Turcia, în regiunea Cappadociei sunt:
- Ai nevoie de un pașaport valabil, căci turcii nu se află în Uniunea Europeană, astfel că nu poți trece granița doar cu buletinul.
- Cea mai bună metodă pentru a admira întreaga regiune este cu un tur organizat sau cu mașina închiriată, pentru că transportul public nu este bine pus la punct.
- Dacă totuși optezi pentru a-ți petrece vara vizitând Cappadocia ai grijă să adaugi în bagaj pălăria de soare și crema cu factor de protecție, căci căldura și soarele arzător te pot lăsa cu amintiri neplăcute
- Nu uita să cumperi suveniruri și mai cu seamă să le negociezi prețul în magazin. Turcii adoră să se tocmească cu tine.
Unde te poți caza dacă ajungi în Cappadocia?
Cappadocia este o regiune spectaculoasă cu totul, făcându-te să te simți pe o altă planetă. Acest aspect se remarcă și în ceea ce privește cazarea. În Cappadocia poți experimenta o modalitate unică de a înnopta într-o peșteră. Hostelurile sau hotelurile cu prețuri reduse sunt ideale pentru cei cu un buget limitat. Hezen Cave Hotel, Koza Cave Hotel sau Sota Cappadocia sunt câteva dintre opțiunile tale de cazare.
Ce mâncare poți savura din gastronomia locală?
Bucătăria turcească este cu adevărat un festin, iar stilul primitor caracteristic gazdelor îți va aduce bună dispoziție la masă. Cu siguranță vei dori să încerci kebab-ul lor, tradițional, din carne de oaie, să bei o ceșcuță de ceai turcesc ori de câte ori simți că ai nevoie de mai multă energie, ori să savurezi sucul de rodie, ideal pentru zilele toride.
Prin plimbările tale prin Cappadocia vei descoperi turtele cu brânză ale localnicilor și te vei răcori la o înghețată absolut delicioasă din lapte de capră.
Dacă ești genul care preferă un pahar de alcool pentru relaxare, află că nu este de găsit pretutindeni, iar prețul poate fi destul de piperat.
La ce prețuri să te aștepți când vizitezi Cappadocia?
Lira turcească este moneda de care te vei lovi atunci când călătorești în această regiune a lumii. Prețurile în zona Cappadociei sunt rezonabile, putând, de exemplu, să îți potolești foamea cu un kebab care nu costă mai mult de 8-10 lire, să te răcorești cu o bere de 7-12 lire, mesele copioase ajungând undeva la 40 de lire turcești, însă poți cheltui și 15-20 de lire pentru un meniu în doi.
O cameră dublă te va costa între 90 și 120 de euro/noapte. Un bilet de autobuz pentru distanța Istanbul – Galliopli te costă 45 de lire, în timp ce închirierea unei mașini pornește de la 20 de euro/zi, iar zborul cu avionul din Istanbul până în Cappadocia te ajunge la 50 de lire.
Ce obiective turistice trebuie să vizitezi?
Dacă alegi un sejur în Cappadocia, este musai să mergi să vizitezi orașul subteran Kaymakli, ce dispune de mai bine de o sută de tuneluri, folosite chiar și astăzi pentru depozitare. Și Derinkuyu este la fel de impresionant pentru vizitatori, fiind un oraș construit cu opt etaje sub pământ, din care doar patru sunt deschise pentru admirat. Fiecare dintre etaje era utilizat în mod diferit, unul pentru bucătărie, altul era grajd, altul cramă, unul era dormitor, altul spațiu pentru depozitare, întregul complex având posibilitatea de a adăposti mai bine de 20.000 de oameni.
Carierele de tuf, în interiorul cărora sunt încastrate locuinţe şi biserici, reprezintă și ele una dintre principalele puncte de atracţie ale zonei. Responsabil pentru acest peisaj este vulcanul Erciyes sau Argaeus, care a contribuit la aspectul selenar al Cappadociei se datorează eroziunii rocii vulcanice, de-a lungul secolelor. A devenit un loc pentru mulţi monahi care au ctitorit aici biserici, capele, mănăstiri şi schituri, sculptând roca vulcanică.
Nu rata nici Parcul Național Goreme, pe care îl vei regăsi sub forma unui complex monahal de biserici săpate în piatră și acoperite cu fresce, aflate în patrimoniul UNESCO. Admiră Biserica Întunecată, un loc cu adevărat special, conservat încă de la începuturile creștinismului anatolian, pentru care vei plăti 10 lire turcești extra taxă de vizitare. Aici fotografiatul este interzis, dată fiind vechimea obiectivului.
Mergi mai departe și descoperă, în cadrul muzeului Zelve, un sat abandonat, format și el din peșteri. Te vei îndrăgosti de o priveliște de neuitat, în Valea Ihlara, dar și la Pasabag, o vale plină de piloni de stâncă. Lacul vulcanic Nur este o variantă turcească a Lacului Sfânta Ana, de la noi, însă nu la fel de spectaculos. Așa cum probabil bănuiți, este și el înconjurat de case și biserici săpate în stâncă.
Canionul Ihlara se desfășoară între doi vulcani, dintre cei trei ce se regăsesc în Cappadocia și reprezintă o opțiune pentru cei care își doresc să-și testeze condiția fizică, în timp ce admiră peisajele pitorești.
Valea Devrent, cunoscută drept Valea Imaginației, este la fel de spectaculoasă ca și restul atracțiilor din Cappadocia, punând în scenă un peisaj parcă rupt de pe Lună, deși aici zona nu a fost locuită niciodată.
În Avanos descoperă obiectele din ceramică făcute de meșteșugari și călătorește în orașul Goreme, vizitează Valea Porumbeilor și Castelul Uchisar, săpat, de asemenea, în stâncă, de unde poți descoperi o priveliște fascinantă.
Ce poți face în Cappadocia?
Această regiune a Turciei nu se asemănă cu stațiunile luxoase cu care ne-am obișnuit, ci este o regiune pitorească, unde nu vei întâlni centre comerciale, metrouri și forfotă, ci sate, căruțe și grădini, precum și peisaje ce îți vor tăia răsuflarea, unice în Europa. Așadar, în Cappadocia te vei bucura de plimbări prin natură și prin orașele subterane.
- Zbor cu balonul
Nu poți încheia vacanța în Cappadocia fără o plimbare cu balonul cu aer cald, o experiență de neuitat, pe care o poți trăi doar dimineața, la răsărit, când sunt programate zborurile. Excursia cu balonul costă în jur de 120-130 de euro, însă, pentru că te afli în Turcia, poți negocia orice tarif, mai cu seamă că există posibilitatea de transport de la hotel către zona de decolare cu tariful inclus în preț. Priveliștea pe care o vei admira este fabuloasă, inedită și îți va rămâne impregnată pe retină nuanța de soare abia răsărit, pe un fond de cer albastru aproape ireal.
- Orașe subterane
Kaymakli și Derinkuyu sunt locurile pe care trebuie să le bifezi pe lista atracțiilor turistice. Peșteri săpate în piatră, dispuse pe mai multe etaje subterane și supraterane, ce spun povești despre cum locuiau și erau organizați oamenii din zonă.
Imagini cu răsărituri ireale, rupte din filme, stânci inedite, cu povești fabuloase despre civilizațiile anterioare și modul lor de viață te vor cuceri de la început și îți vor oferi ocazia să faci parte din istoria locului. Cappadocia, acest tărâm selenar, te va cuceri de la prima privire.
Dacă vrei să experimentezi toate acestea, verifică AICI oferta Christian Tour în Cappadocia.