Când spui Egipt, spui istorie milenară, piramide, Valea Regilor sau Cleopatra. Însă, Egipt înseamnă și plaje minunate, resorturi de lux, ospitalitate, distracție. În trei cuvinte: vacanță de vară. Iar stațiunea Sharm El Sheikh este una dintre cele mai frumoase destinații egiptene pentru petrecerea concediului.
Scăldată de apele limpezi și liniștite ale Mării Roșii, stațiunea Sharm El Sheikh se întinde în sudul Peninsulei Sinai. Acum câteva decenii bune era doar un sătuc pescăresc. Ulterior, poziția strategică l-a transformat în important port la Marea Roșie, pentru ca în anii ’90, printr-o lege al cărei scop era acela de a proteja mediul înconjurător, activitatea industrială să fie limitată. Din acel moment, principala activitate generatoare de venituri a devenit turismul, stațiunea transformându-se într-un adevărat hub atât pentru turiștii străini, cât și pentru egipteni. Vizitatorii sunt atrași aici de peisajele spectaculoase, clima perfectă pentru plajă aproape întregul an, plajele superbe, marea calmă, resorturile bine puse la punct și serviciile ireproșabile.
Ce să faci în Sharm El Sheikh
Știm că principalul scop al unei vacanțe în Sharm el Sheikh este relaxarea și încurajăm pe deplin acest lucru. Zilele lungi la plajă la finalul cărora pielea capătă nuanța arămie a deșertului sună atât de bine! Însă, poate că cei mai activi dintre voi își doresc ceva mai mult de la vacanța în Egipt, caz în care stațiunea de la Marea Roșie sigur nu-i va dezamăgi. Turiștii care vor adrenalină pot încerca diversele sporturi pe apă care se practică în Sharm. Cei pasionați de istorie își pot planifica tururi culturale, iar iubitorii de natură pot face escapade în împrejurimi. De neratat este Muntele Sinai, unde Moise a primit Decalogul (Cele 10 porunci), care astăzi oferă călătorilor o panoramă spectaculoasă și, cu siguranță, mai mult decât o experiență religioasă. Recomandăm și o vizită la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, care se întinde la picioarele Muntelui Sinai. Este una dintre cele mai vechi așezări monahale din lume și e de ajuns să spunem că a fost construită acum mai bine de 1.500 de ani.
Curajoșii pot face un safari cu ATV-urile în deșert, iar îndrăgostiții de natură sunt așteptați în Parcul Național Ras Muhammad. Este unul dintre cele mai bune locuri în care se poate face snorkeling, iar zona de coastă adăpostește mii de specii, inclusiv crustacee și broaște țestoase.
Dacă chiar nu aveți chef să stați zile în șir la plajă, sub umbrelă, puteți merge într-o excursie în Cairo sau Luxor.
Savorile Egiptului
Fanii bucătăriei orientale, în general, vor fi absolut încântați să descopere savorile Egiptului în minunatele restaurante din Sharm El Sheikh sau din hotelurile în care sunt cazați. Vegetarienii la fel ca și carnivorii vor fi încântați de bucătăria locală.
Dintre preparatele tradiționale trebuie să încercați Ful Medames (fasole cu ulei și suc de lamâie, opțional cu usturoi sau ceapă). Este cel mai răspândit preparat din bucătăria egipteană, despre care se crede că era gătit încă din antichitate. Comandați și o porție generoasă de hummus în varianta egipteană lângă Ta’meya (falafelul egiptean) și Rozz Me’ammar (orez gătit în lapte sau unt cu carne de pui).
Cei care nu concep să nu mănânce carne vor fi mai mult decât mulțumiți: în Egipt, se găsesc Kebab și Kofta. Primul nu mai are nevoie de nicio prezentare, în vreme ce Kofta este un fel de mâncare făcut din bucățele mici din carne (miel sau vițel) la grătar, servit cu lipie, salate și tahina.
Sigur, în stațiunea egipteană veți găsi și numeroase restaurante cu meniu internațional, cu mâncare italiană, chinezească, indiană sau thailandeză. Multe sunt așezate în locuri fantastice, în peisaje care fac ca experiența să fie una completă.
Cea mai bună perioadă pentru vacanța în Sharm El Sheikh
Dacă vă plac zilele fierbinți, atunci vara este momentul ideal pentru a merge în Sharm el Sheikh. În după amiezile de august, temperaturile urcă lejer la 37 de grade Celsius. Vă puteți retrage la umbră sub umbrelele care colorează plajele ori lângă piscinele hotelurilor. În schimb, dacă vă plac temperaturile mai blânde, puteți vizita stațiunea în noiembrie, decembrie sau ianuarie, când vă puteți bucura de 20 până la 28 de grade Celsius. În Sharm El Sheikh sunt cele mai calde nopți de iarnă din Egipt.
Vezi oferta Christian Tour AICI.