Zece ponturi interesante despre Spania

Prima pagină » Articole » Zece ponturi interesante despre Spania

Tradițiile și obiceiurile acestui popor vulcanic îmbinate cu arhitectura și istoria țării fac din Spania o evadare culturală, un refugiu într-o lume vibrantă și colorată care te binedispune prin numeroasele petreceri, dar te și inspiră prin valorile religioase. Spania, atât de captivantă prin tot ceea ce îți oferă, are și câteva particularități interesante care sunt adesea trecute cu vederea. Află câteva lucruri despre țară!

1. Țara din sud-vestul Europei se clasează pe locul 51 în lume ca mărime și conține nu mai puțin de 17 regiuni autonome. După Franța și Ucraina, este a treia din Europa.

2. Popolația Spaniei este de aproximativ 46 de milioane, fiind cea mai scăzută densitate din Europe de vest, cu excepția Scandinaviei.

3. Anual, tot mai mulți turiști vizitează țara pentru plajele întinse cu nisipuri aurii și apele turcoaz și limpezi. Iar atunci când vine vorba despre plaje, turiștii au de unde alege: Spania are peste 8 000 de kilometri de plaje.

4. În ceea ce privește clima și peisajele, Spania este caracterizată prin diversitate. În regiunea Almeriei, în sud-est, clima și peisajul au caracteristicile deșerturilor, în timp ce zonele din nord-vest sunt extrem de ploioase, iar pe timpul iernii plouă aproximativ 20 de zile pe lună.

5. După ce ai vizitat obiectivele turistice, poți petrece o seară plăcută în unul din numerasele puburi și restaurante. Spania are cel mai mare număr de baruri, restaurante și cafenele din Uniunea Europeană – aproximativ 350 000.

6. Când ajungi într-un bar, nu trebuie să te alarmeze podelele murdare. În Spania nu este deloc neobișnuit să arunci lucruri pe jos în baruri. De cele mai multe ori o podea cât mai murdară înseamnă un bar bun.

7. Din pricina acestui număr mare de locuri în care poți servi masa, spaniolii mănâncă rar acasă. Micul dejun, cel puțin, este luat în oraș aproape întotdeauna. Dacă ai poftă de o cafea aburindă, vei observa că modul de servire este puțin diferit. Chelnerul îți va aduce un soi de espresso însoțit de foarte mult lapte, lăsând amestecul la latitudinea ta. De asemenea, înainte să comanzi o porție de tortilla, află că nu vei primi acel tortilla din porumb specific mexicanilor. În Spania, tortilla este un soi de omletă cu cartofi.

8. Viața de noapte a spaniolilor este vibrantă. Nu te duce într-un club înainte de miezul nopții dacă nu vrei să fii primul client. De regulă, viața de noapte începe în jurul orei 1 și se sfârșește după răsăritul soarelui. Nici orele mesei nu sunt aceleași ca la noi. Ei servesc prânzul la ore 14.00 și cina va avea loc între orele 21.00 și 22.00.

9. Fotbalul este cel mai popular sport din țară, însă tradiționalele lupte cu tauri sunt de asemena foarte importante pentru ei. Pe lângă sport, cursele cu tauri sunt considerate și o artă, dat fiind faptul că toreadorii dispun de talent, agilitate și iscusință.

10. Traversarea orașului Madrid cu metroul poate fi o adevărată provocare. Orașul are al doilea cel mai mare sistem de transport subteran din Europa și ocupă locul șase în lume, cu 227 de kilometri de pistă subterană.

Oferta Christian Tour

Vizitează splendorile Spaniei în circuitul Spania Clasică! Te poți bucura de transport cu avionul pe ruta Bucureşti-Barcelona- București, șase cazări cu mic dejun în hoteluri de trei și două stele, ghid însoţitor din partea agenţiei in zilele 2- 6 inclusiv, apoi asistenţă turistică, la prețuri începând de la 455 €/persoană. Detalii aici.

De Teodora Lozan