Plajele însorite, cu nisipurile albe și fine în care se sparg valurile mării turcoaz au făcut din coasta însorită a Andaluziei principala destinație de vacanță nu numai din acest sezon estival, dar și în timpul anului. Vremea caldă, blândă și cele trei sute de zile însorite pe an transformă Costa del Sol în destinația iubitorilor de mare. Iată ce poți face aici :
Sporturi extreme
Apele clare te îmbie și te invită la distracție! Scufundările și windsurf-ul sunt doar două dintre principalele activități din Costa del Sol. Nu rata nici excursiile cu telefericul din Benalmadena până pe Monte Calamorro, în care te vei bucura de cele mai încântătoare priveliști, iar traseul îți oferă și vedere spre mare.
Degustările de vin
Spania are și o viticultură bine pusă la punct, iar experții în domeniu nu se vor putea abține să nu participle la degustările de vin.
Istoria, nelipsită aici
Peștera Nerja din apropierea orașului al cărui nume îl poartă este locul ideal pentru puţina istorie. Aici au fost descoperite schelete și unelte care datează din epoca paleolitică. Tot aici au loc și reprezentații de muzică clasică, dat fiind faptul că peștera are o acustică așa cum rar întâlnești. Dacă ajungi în Insulele Sfântul Mihail din Gibraltar vei descoperi o impresionantă grotă naturală, ticsită cu stalagmite și stalactite.
Echitaţie
Nu rata spectacolul Torremolinos, un spectacol ecvestru andaluzian, unde vei avea ocazia de a admira cele mai elegante rase de cai. În plus, în apropiere de Mijas vei găsi un hipodrom amenajat plin cu cei mai frumoși cai, iar pe timp de vară au loc curse.
Rezervaţii naturale
Foto: Panoramio
Pentru cei care caută natura în această coastă spaniolă, un loc ideal este Parcul Naţional Sierra de las Nieves, un parc întins pe teren montan, ideal pentru ciclism sau cățărări. Aerul naturii te va revigora, iar pădurile virgine de pin pe care le vei întâlni îți vor încânta ochii.
Oferta Christian Tour
Programul Senior Voyage vă pune la dispoziție o vacanță în Costa del Sol, la prețuri începand de la 385€/pers. Pachetul include transport cu avionul, transferuri, şapte nopți de cazare la hotel de 4 stele, masă tip pensiune completă, o excursie opțională de o jumătate de zi (Malaga), o excursie opțională pentru posesorii Cardului Senior Voyage Club(Marbella și Puerto Bano), asistență turistică. Detalii aici.