Cuba, cu al său oraș minunat numit Havana

Prima pagină » Articole » Cuba, cu al său oraș minunat numit Havana

Havana, orașul împărțit între splendoare și decadență, unde turistul primește ipocrizia afișată de seniorii și bogătașii acestui stat controversat numit Cuba. Poveștile lui Hemingwai despre ,, Havanita,, și libertatea visată de Che Guevara, mirosul de fum de trabuc precum și romul negru dulceag băut pe ritmuri de salsa, au atras aici lume dornică de a vedea și de a trăi simplitatea, dar și luxul stațiunilor superbe, cu hoteluri exclusiviste.

 Ritmuri cubaneze în Tropicana Show
Aici, la Havana, capitala fascinantă a Cubei, timpul nu aleargă. Lumea parcă e desprinsă din anii ‘50, vei vedea mașini americane de epocă, case foarte vechi, cu varul șters de vreme, dar în același timp și cele mai elegante colecții de edificii urbane din întreaga Americă. Piețele din zona veche o orașului, numită La Habana Vieja te fac să străbați străduțele înguste și să te bucuri de una dintre cele mai frumoase panorame asupra cetății El Morro. Relaxarea își are locul în Bodeguida del Medio, un club în care obișnuia să meargă Ernest Hemingway pentru a degusta mojito, un cocktail din rom alb, frunză de mentă și lămâie, devenit foarte popular în toate barurile din lume. Seara trebuie dedicată faimosului Tropicana Show, un spectacol de vis, live, în care își etalează talentul peste 150 de dansatori costumați pompos, pe ritmuri caraibiene antrenante de cha-cha, mambo și salsa.

Indispensabilul loc de cazare poate fi găsit foarte ușor, mai ales dacă dispui de ceva mai mulți bani și îți dorești să stai într-un hotel elegant unde se regăsește amprenta Art Deco. Ca recomandare, te poți opri la Casa 1932. Aici totul este vintage, iar proprietarul este un designer expert în istoria havanei, atotștiutor, de la filmele cubaneze, până la poveștile vechi despre fabricarea trabucurilor cubaneze. Prețurile pornesc de la 25 de lire pentru o cameră de două persoane.

Nu rata Guitar Festival, e pentru oameni temperamentali!

În Havana are loc anual „Guitar Festival”, unde toată lumea dansează pe ritmuri de chitară și îi votează pe cei mai buni cântăreți ai show-urilor. Acesta se desfășoară în luna mai și este vizitat de peste 500.000 de cubanezi și turiști din lumea-ntreagă. Dacă ești iubitoare de teatru și te afli în Havana în luna septembrie, înainte de începerea uraganelor, poți să te bucuri de „ Havana International Theatre Festival”. În martie se organizează „Festivalul Trabucurilor”, o reuniune a celor care adoră țigările de foi cubaneze și în același timp un refugiu pentru fumătorii care se confruntă în propria țară cu legea ce interzice viciul în locuri publice. Aici se fumează pe săturate și oricine are privilegiul să vadă fabricile unde se răsucește cu pasiune foaia de tutun. Una dintre cele mai cunoscute fabrici este Partagas. Femeile de aici împăturesc cu grijă havanele, apoi le vând celor bogați, care oferă foarte mulți bani pe obiectul pasiunii lor.  În ultima noapte a festivalului au loc licitații unde sunt cumpărate cu sute de mii de euro trabucuri în cutii speciale foarte prețioase, evident handmade…
Bucătăria cubaneză este păstrată prin tradiție

Pentru cine nu știe, în Cuba anumite secte păstrează ritualuri unde mâncarea joacă un rol esențial. Santeria este religia etnicilor yoruba, veniți în Cuba ca sclavi din Africa.
Cele mai multe prânzuri încep cu “sofrito,” un fel de mâncare cu ceapă, ardei gras, usturoi şi ulei de măsline. Acest sos este amestecat cu orez şi preparate din carne.
Dacă vei ajunge aici trebuie să știi că felurile de mâncare tipic cubaneze sunt Arroz con Pollo, în traducere liberă carne de pui cu orez și șofran, precum și Carne con Papas, adică o mâncare foarte gustoasă din carne și catrofi sau Arroz con Bistec Papas Y Fritas- un orez alb cu friptură de vită și cartofi prăjiți.
La fel de apetisante sunt și sandvișurile cubaneze, La Frita, pregătiti cu felii de carne de porc, șuncă, brânză elevețiană tipită, murături și pâine prăjită.  De obicei aestea sunt servite cu cartofi prăjiți.

Oferta Christian Tour
Hotel Arenas Doradas, de la 1020 de euro de persoană, tip cameră dublă, masa all inclusive, transport cu avionul- cu plecare din Madrid, șapte nopți de cazare, cu transfer de la aeroport la hotel. Mai multe detalșii pe www.christiatour.ro, tel. 021.270.00.99

M.R.