Monumentele grecești ascund în spate o civilizație pierdută, plină de legende mitice și savoare. Dacă ajungi în Atena, ai ocazia de a păși înapoi în timp pentru câteva clipe vizitând rămășițele Greciei antice, o putere indestructibilă în urmă cu secole. Iată câteva atracții de neratat aici…
Acropole
Puțini oameni nu sunt familiari cu imaginea acestui monument unic, cocoțat pe o stâncă abruptă de deasupra orașului. Acropole este locul care a dat naștere întregii civilizații, iar acum găzduiește o colecție de temple care datează încă din secolul 4 dinaintea erei noastre și sunt dedicate zeiței înțelepciunii, Atena. Vizitează Parthenonul, cel mai impresionant model al arhitecturii dorice, sau Erechtheion, care poartă urmele tridentului lui Poseidon din timpul luptei cu Atena.
Grădinile Naționale
Fostele grădini regale sunt refugiul ideal pentru câteva momente de relaxare la umbra arborilor aduși aici din toate colțurile ale lumii. Pe cele 15 hectare zac risipite din loc în loc fel de fel de ruine și sculpturi care te așteaptă să le admiri. Parcul începe de lângă cladirea Parlamentului și continuă către Zappeion.
Agora antică
Agora era locul marilor întruniri, deschise publicului larg. Agora este probabil cea mai autentică portiță spre trecut, aici găsindu-se până la 20 de monumente care datează încă din secolul 6 înainte de Hristos. Templul lui Areas sau Altarul lui Zeus sunt doar câteva dintre capodoperele construite aici.
Plaka
Vechea regiune de sub Acropole, Plaka, își întinde străzile labirintice în jurul dealului antic. Din loc în loc vei găsi monumente antice, biserici și moschei bizantine sau case uluitoare. Străzile sunt ticsite de restaurante, baruri și taverne care adună turiștii în Plaka, fiind cea mai vibrantă regiune din Atena.
Oferta Christian Tour
Vizitează Atena cu noul program Senior Voyage Creta – Atena, la prețuri începând de la 295€/pers. Pretul include transfer aeroport-hotel, transport autocar Atena-București, 6 nopți de cazare hotel de trei stele cu all inclusive în Creta, o noapte pe ferry boat Creta-Atena (cabină), o noapte cazare cu mic dejun pe Riviera Olimpului. În plus, beneficiați și de o excursie Corint, o excursie Meteora și asistență turistică pentru întreaga perioadă. Detalii aici.
De Teodora Lozan