021 9247

Numar cu tarif normal

Citybreak Chisinau, Republica Moldova

Oferte de cazare în Chisinau, Republica Moldova

Descriere generală Chisinau, Republica Moldova

Chisinau, cel mai mare oras si centrul administrativ, teritorial, economic, stiintific si cultural al Republicii Moldova.

Orasul a reusit sa isi pastreze frumusetea de-a lungul anilor si este ca un manual de arhitectura sovietica pe care fanii perioadei brutaliste si sovietice il vor aprecia.

5 Activități potrivite pentru un City Break Chisinau, Republica Moldova

Merita sa vizitezi Chisinau si sa iti imbogatesti cunostintele de istorie, prin prisma activitatilor, punctelor turistice si cultura bogata.

  1. 1

    Te poti bucura de muzeele de arta si istorie, promenadele din parcurile orasului si monumentele de importanta nationala.

  2. 2

    Magazinele si chioscurile stradale, arhitectura si cladirile din epoca sovietica iti vor trezi curiozitatea fata de istoria acestei perioade.

  3. 3

    Unul dintre punctele forte ale acestei experiente va fi gastronomia si cultura preparatelor traditionale, nelipsite din diversele restaurante pe care le vei gasi aici.

  4. 4

    Nu uitam sa mentionam ca este imposibil sa nu te indragostesti de gustul vinurilor create pe meleagurile Moldovei.

  5. 5

    Plimba-te pe aleile umbrite, cu ornamente frumoase, ale parcului central al Chisinaului, numit „Gradina Publica Stefan cel Mare”.

Când să călătorești în city break Chisinau, Republica Moldova

Datorita conditiilor meteo favorabile, cea mai buna perioada in care puteti vizita capitala Moldovei, este intre lunile mai si iulie.

In plina vara temperaturile in Chisinau pot ajunge la 32 de grade Celsius, iar in timpul iernii, temperaturile pot sa scada chiar pana la -8 grade Celsius.

Cum te deplasezi în Chisinau, Republica Moldova

Exista multe servicii de taxi care opereaza in intreg orasul si suburbiile sale. Preturile variaza in functie de compania de taxi si sunt destul de inconsecvente. Preturile sunt cuprinse intre 30-60 de lei pentru cursele mai scurte si 50-150 de lei pentru cursele mai lungi.

Poti opta pentru transportul in comun cu autobuzul, microbuzul sau troleibuzul. O calatorie cu troleibuzul costa 2 lei iar cea cu autobuzul costa 3 lei si biletele le veti achizitiona direct de la sofer.

Cu toate acestea, principalele atractii se afla in centrul Chisinaului, si astfel, credem noi, cea mai simpla si buna varianta este sa vizitezi imprejurimile pe jos.

Vizite în apropiere de Chisinau, Republica Moldova

Bulevardul Stefan cel Mare

Una dintre cele mai importante artere ale orasului, de unde poti privi curios mersul vietii oamenilor din Chisinau, cafenelele si magazinele pot fi alt motiv pentru care sa te aflii aici. Alte strazi importante ale orasului sunt Banulescu Bodoni sau Strada Alexandru Bernardazzi.

Gradina Zoologica din Chisinau

Descopera animalele ce se afla in grija Gradinii Zoologice din Chisinau. Din 1980 pana in prezent gradina zoologica isi mareste familia constant, de la feline si animale exotice pana la pasari si reptile. Multe dintre animale se afla inscrise in Cartea Rosie Internationala si Cartea Rosie a Republicii Moldova.

Rezervatia Cultural-Naturala Orheiul Vechi

O zona pitoreasca pe care o poti explora este Rezervatia Cultural-Naturala Orheiul Vechi. Cuprinde bunuri de patrimoniu istoric si cultural, precum situri arheologice, complexe de arhitectura vernaculara, obiective etnografice, asezari traditionale, bunuri de patrimoniu natural, suprafete terestre si acvatice in care se realizeaza valorificarea reglementate a resurselor naturale. In partea centrala a Rezervatiei este delimitat Peisajul Arheologic Orheiul Vechi, nominalizat in 2015 pentru inscriere in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Manastirea Tipova

Este situata pe malul drept al Nistrului, din judetul Chisinau. Schitul Adormirea Maicii Domnului este construit in jurul secolelor XVI-XVII si a fost restaurant in anul 1756, prezentand un ansamblu arhitectural complex. Aceasta manastire este ocrotita de stanca milenara pe care se inalta si a servit moldovenilor secole la rand scut de aparare in lupta lor apriga pentru libertate si independenta.

Excursii în zona, Chisinau, Republica Moldova

  • Cramele Cricova

Petreceti o zi la “Perla vinificatiei moldovenesti” sau “Crama Cricova”. Descopera acest complex unic, renumit in intreaga lume atat pentru uriasele sale labirinturi cat si pentru vinurile sale excelente.”Imbata-te” cu gama de produse atat de diversificate, de la vinul spumant produs prin metoda celebrului calugar Dom Pierre Perignon pana la spumantul clasic al vinurilor Cricova.

  • Transnistria

Viziteaza Cetatea Tighina din Transnistria. Aceasta cetate a facut parte din marele sistem defensiv al Moldovei medievale, fiind o cetate moldoveneasca din secolul al XV-lea, din timpul domniei lui Stefan cel Mare si una dintre cele mai puternice cetati din acele vremuri. Continua cu un tur al orasului Tiraspol, capitala Transnistriei, admira monumentele Lenin, Suvorov si Ecaterina a II-a. Poti vizita si Manastirea Noului Neamt din satul Chitcani, intemeiata pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, una din cele mai frumoase manastiri din Republica Moldova.

  • Arcul de Triumf

Exploreaza asa numita Poarta Sfanta sau Arcul de Triumf al Chisinaului. Construit pentru a comemora victoria armatei ruse asupra Imperiului Otoman, Poarta Sfanta se afla parca ca un scut ce apara Catedrala Nasterii Domnului. Catedrala a fost construita in 1830 iar clopotnita sa este ridicata in 1997, in urma celei originale ce a fost distrusa de liderii comunisti din Republica Moldova.

  • Odesa

Descopera perla Marii Negre, Odesa. Un oras cu influente evreiesti, atragator prin monumentele si arhitectura sa. Viziteaza portul si coboara pe Scarile Potemkin, simbol al orasului sovietic. Plimba-te in cea mai mare zona verde a orasului, Parcul Shevcenko, aici este gazduita statuia Ducelui Richelieu sau ducele de bronz cum este denumit, unul dintre fondatorii orasului.

  • Cetatea Alba

Bucura-te de istoria si privelistea Cetatii Albe de la coltul dintre Nistru si tarmul moldovean al Marii Negre. Cetatea a fost atestata arheologic inca din atichitate. La sfarsitul secolului XIV-lea, Cetatea Alba a intrat sub stapanirea moldovenilor dobandind o mare importanta in timpul domniei lui Alexandru cel Bun si mai ales, a lui Stefan cel Mare, ca fortareata de aparare impotriva turcilor.

  • Descopera tinutul verde din Hancesti

Viziteaza complexul istorico-arhitectural Manuc Bei, amplasat in partea central-vestica a Republicii Moldova, acest complex include printre altele si urmatoarele edificii: Palatul lui Manuc, Cladirea Contesei, Castelul de vanatoare si Turnul de veghe. Palatul lui Manuc, cum se mai obisnuieste sa i se spuna, este construit in stilul clasicismului francez dateaza inca din secolul al XIX-lea.

  • Curtea Domneasca a lui Alexandru Lapusneanu

Ultima dar nu cea din urma destinatie propusa este localizata in Lapusna. Cu toate ca presupune un drum mai lung, obiectivul turistic “Curtea Domneasca a lui Alexandru Lapusneanu” face parte din “Ruta Oraselor Medievale” ale Republicii Moldovei, motiv pentru care nu poti sa ratezi acest punct important. Descopera aici istoria Curtii, a localitatii dar si a vietii lui Lapusneanu.

Activității gratuite în Chisinau, Republica Moldova

Plimba-te in parcul Valea Morilor. Bucura-te de o zi in aer liber intr-unul dintre cele mai frumoase si mai atractive zone verzi ale capitalei Moldovei.

Viziteaza complexul Memorial “Eternitate”, aici vei putea admira fiecare erou cazut in cel de-al doilea Razboi Mondial.

Relaxeaza-te in gradina publica Stefan cel Mare, considerata a fi cel mai vechi parc orasenesc din Moldova.

Viziteaza si bucura-te de un moment de liniste la Manastirea Ciuflea. In anul 2000 enoriasii din Serbia au daruit bisericii o parte din moastele lui Teodor Tiron.

TOP atracții în Chisinau, Republica Moldova

Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturala

Este un reper important si un muzeu al orasului care a fost creat initial in 1958 pentru Targul Mondial de la Bruxelles. Proiectat de inginerul André Waterkeyn, acest reper simbolizeaza importanta stiintei. Sferele masive de fier arata compozitia unui cristal de fier, iar intreaga structura are o inaltime de 102 metri.
Are amenajat si un restaurant elegant care se afla in sfera de sus si cateva spatii de evenimente in interior. Vizita acestuia costa in jur de 12 euro si se viziteaza toate sferele, iar in interiorul acestuia exista o expozitie care se schimba an de an.

Adresa: Str. Mihail Kogalniceanu 82

Casa - muzeu a lui A. S. Puskin

La Chisinau, iubitorii de poezie pot sa viziteze una dintre cele doua case in care a locuit poetul Alexandr Sergheevici Puskin. Decretul privind infiintarea casei-muzeu a lui A. S. Puskin la Chisinau a fost adoptat de guvernul RSS la 31 mai 1946 si deschiderea a avut loc pe 10 februarie 1948. In interiorul casei veti fi cuprinsi de o atmosfera a vremurilor trecute, cu multe obiecte bine pastrate ce trezesc la viata perioada in care autorul a scris aici opere celebre ale literaturii ruse.

Adresa: Str. Anton Pann 19

Muzeul Militar din Chisinau

Acesta ofera o expozitie interesanta a armelor si a vehiculelor militare din epoca sovietica. Aceasta expozitie publica se afla in incinta Casei Centrale a Armatei si este in aer liber, dechisa pe tot parcursul anului. Veti descoperi aici uniforma trupelor NKVD si materialele de propaganda utilizate de sovietici in timpul razboiului.

Adresa: Str. Tighina 47

Parcul Botanica

Este amplasat in partea de sud-est a orasului Chisinau. Teritoriul Gradinii este strabatut de paraul “Valea Crucii”. La baza proiectarii si constructiei Gradinii Botanice a fost pus principiul ecologico-sistematic cu amplasarea grupurilor de plante in stil de landsaft, fapt ce faciliteaza orientarea pe teren in studierea vegetatiei. Gradina este impartita in mai multe sectoare, cuprinzand de la arbori la plante tehnice si medicinale, pana la plante tropicale si subtropicale.

Adresa: Str. Padurii 18

Muzeul Satului din Chisinau

Acesta gazduieste una dintre cele mai vechi si mai inalte biserici de lemn, medievale. Un loc sfant si linistit ce spune povestea stilului de viata stramosilor acestor meleaguri. Veti gasi aici diferite ustensile de uz casnic, mori de vant, case minunate in care multi oameni se casatoresc si tot atat de multi le trec pragul.

Adresa: Soseaua Chisinau-Straseni, km 10, comuna Budesti

TOP restaurante în Chisinau, Republica Moldova

Crème de la Crème

Este un loc ideal pentru a servi atat pranzul cat si cina. De asemenea, este cea mai buna alegere in privinta deserturilor delicioase din oras. La parter se afla sala in stil parizian destinata special pentru servirea patiseriilor laudate si cafeaua vieneza. Zonele pentru servirea meselor mai consistente ofera oaspetilor sai o senzatie traditionala provensala. Puteti servi aici salate, paste si fripturi, incluse in meniul european cu preturi accesibile.

Adresa: Strada Alexandru cel Bun 98A

Pegas Terrace & Restaurant

Este un restaurant elegant si cu o atmosfera buna, considerat o bijuterie in arta culinara din Chisinau. Atat mancarea cat si servirea sunt laudate si apreciate aici, fiind un loc perfect unde sa iei masa alaturi de cei dragi. In ceea ce priveste pretul, acesta este peste medie, insa raportul pret-calitate este pe masura asteptarilor. Din meniul diversificat au fost foarte apreciate supa de dovleac cat si fripturile si lista de vinuri.

Adresa: Strada Albisoara 20/1

Fuior

Restaurantul care serveste drept carte de vizita a Basarabiei istorice si a Moldovei moderne. Dupa cum bine se intelege, meniul servit aici cumprinde o versiune moderna a mancarurilor traditionale. Lista de vinuri reprezinta tara si regiunile ei mai bine decat orice harta geografica. Interiorul restaurantului imbina elemente traditionale si moderne creand astfel o atmosfera primitoare si calduroasa.

Adresa: Alexander Pushkin St 30

Popasul Dacilor

Un alt restaurant in stil traditional care te imbie la popas, intr-un cadru deosebit, cald si primitor unde rasuna acordurile muzicii cantate de taraful lautaresc. Restaurantul dispune de de 150 de locuri si doua terase si serveste meniul cu bucate traditionale moldovenesti. Vinul casei il puteti pune langa o farfurie de rata umpluta, sarmale, ciorba cu costite, tochitura moldoveneasca, toba taraneasca sau specialitatea casei “Platoul Dacilor”.

Adresa: Str. Valea Crucii 13

Gastrobar

Este alegerea perfecta daca doriti sa optati pentru un meniu in stil mediteraneean. Atmosfera intima de la Gastrobar ofera oaspetilor sai cadru ideal de a se relaxa dupa o zi incarcata, personalul ospitalier si preturile rezonabile fac acest loc sa fie apreciat de clientii sai. Frecventa preparatelor mentionate in recenziile restaurantului sunt supele, pestele si fructele de mare, burgerii italienesti, caracatita la gratar si pieptul de rata.

Adresa: Str. Alexandru Bernardazzi 66

TOP distracții în Chisinau, Republica Moldova

Urmareste un spectacol

Urmareste un spectacol al teatrului de opera si balet din Chisinau. Teatrul National de Opera si Balet Maria Biesu reprezinta o constientizare la nivel superior a valorificarii spirituale si a esentei nationale a poporului. Talentatii artisti ai operei au facut turnee in toata lumea, de la Tokyo la Johannesburg. Verificati programul de pe site-ul oficial al teatrului si rezerva un bilet!

“Traieste muzica”

“Traieste muzica” asa cum ne indeamna si logo-ul Filarmonicii Nationale Serghei Lunchevici.

Cea mai importanta institutie de concert din Republica Moldova desfasoara o ampla activitate de diverse directii precum muzica academica, populara, muzica usoara si jazz. Colectivele Filarmonicii pe care se bazeaza activitatea artistica sunt Orchestra Simfonica, Capela Corala Academica “Doina”, Orchestra de Muzica Populara”Folclor”, Duetul de pianisti “Anatolie Lapicus si Iurie Mahovici”, solisti vocali si instrumentisti.

Clubul de vacanta “Panzele Albe”

Clubul de vacanta “Panzele Albe” din Chisinau ofera servicii diverse oaspetilor sai. Scopul acestui club este sa fie un loc de odihna si relaxare pentru toti cei care le calca pragul. Aici veti gasi doua piscine in aer liber, locuri pentru servit masa, locuri de joaca special amenajate pentru copii si un teren de volei. Un loc potrivit pentru zilele calde de vara!

TOP shopping în Chisinau, Republica Moldova

Malldova Shopping

Este primul centru comercial de retail si divertisment de mare format in din Republica Moldova. Amplasat in proximitatea sectoarelor Centru si Botanica ofera un mix atractiv de magazine fiind una dintre cele mai frecventate destinatii de cumparaturi din inima orasului Chisinau.

Adresa: Str. Arborilor 21

Atrium

Este unul dintre cele mai moderne si mai vizitate centre comerciale din Chisinau. Oameni din tot orasul isi petrec aici momentele de relaxare, mall-ul ofera o atmosfera placuta si brand-uri de haine,pantofi,accesorii si bijuterii bine-cunoscute. Puteti incheia o zi de shopping pe terasa mall-ului unde aveti ocazia sa admiri privelistea orasului in timp ce te bucuri de bautura preferata.

Adresa: Str. Albisoara 4

Zity Mall

Un alt loc grozav pentru shopping, restaurante si divertisment este Zity Mall. Designul interior al mall-ului ofera pare sa fie desprins dintr-un boulevard European de shopping. Mall-ul nu dispune de o gama larga de magazine, acestea fiind 40 la numar, insa, veti putea gasi aici brand-uri moldovenesti.

Adresa: Str. Calea Iesilor 8

Nu rata nicio ofertă! Abonează-te pentru a primi reduceri și promoții directe în inbox-ul tău!

Conecteaza-te cu

Sau folosete adresa de email

Ai uitat parola?

Nu ai cont inca?

Creare cont

Sau folosete adresa de email

Ai deja un cont?