România este o țară frumoasă, care ne poate satisface cu ușurință orice nevoie de a călători și a descoperi locuri speciale. Orașul București este un astfel de exemplu, aflându-se la trecerea perfectă dintre vechi și modern.
Aflată într-o continuă modernizare, capitala României noastre dragi continuă însă să își păstreze cultura vie. Tocmai de aceea, aici putem îmbina cu succes dorința de distracție și cumpărături, cu cea de cultură și povești enigmatice.
Mituri și istorie
Prima mențiune despre orașul București a apărut în anul 1459, atunci când a devenit capitala Țării Românești, iar părerile în legătură cu proveniența numelui său sunt împărțite. Există o legendă conform căreia numele provine de la un schit ridicat de legendarul cioban Bucur. Numele a fost dat mai apoi întregului târg, care se umplea de locuitori, adică București.
Cea mai acceptată variantă este însă aceea că numele provine de la cuvântul albanez ”bukureshti”, care înseamnă ”frumos este”.
Cultură
Bucureștiul este un oraș bogat, fiind o atracție ofertantă pentru iubitorii de cultură. Printre cele mai importante atracții culturale se numără Ateneul Român și Opera Națională, care sunt impresionante nu numai datorită arhitecturii unice, ci și datorită spectacolelor care se organizează periodic aici.
În ceea ce privește muzeele, capitala României are un număr impresionant. Printre cele mai cunoscute se numără Muzeul Național de Istorie, Muzeul de Artă Contemporană, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul George Enescu, Muzeul de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul Național de Geologie, Muzeul Militar Național, Muzeul Național al Literaturii Române.
De asemenea, în București se găsesc 12 teatre vechi, care au o poveste captivantă în spate. Printre acestea se numără Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul Național, Teatrul de Comedie și Teatrul Foarte Mic.
Cumpărături
Dacă dispui de economii considerabile și cauți locul potrivit pentru a le cheltui, atunci nu ezita să iei primul transport spre București. Acest oraș se află într-o continuă modernizare, iar în prezent dispune de un număr impresionant de centre comerciale. În orice parte a Capitalei găsești un loc potrivit pentru cumpărături. Practic, aici poți găsi orice îți dorești și ai acces atât la magazine cu prețuri pentru toate buzunarele, cât și la brand-uri renumite la nivel global.
Nu uita să faci o plimbare pe Calea Victoriei, unde chiar dacă nu te vei încumeta să intri în vreun magazin de renume, vei putea admira splendoarea magazinelor și a clădirilor din jur.
Distracție
Distracția este la ea acasă în București! Orașul oferă localuri pentru toate gusturile și bugetele.
Aici, se găsesc cafenele și ceainării pentru iubitorii de lectură și jocuri, terase unde te poți bucura de cocktail-uri și muzică bună, cluburi selecte pentru cei în căutare de lux și eleganță, escaperoom-uri pentru aventurierii neobosiți, piscine și ștranduri de toate bugetele, spectacole în aer liber unde oricine este invitat, parcuri de distracții unde până și ”oamenii mari” sunt tentați să se joace, iar lista continuă.
Tot ce trebuie să faci este să te asiguri că vii plin de energie!
Mâncare
Preparatele delicioase sunt la tot pasul în București. Orașul este bogat în restaurante internaționale, cu specific tradițional românesc, fast food-uri, cofetării sau patiserii cărora nu există nicio șansă să le reziști.
În Centrul Vechi, vei găsi o varietate largă de localuri, cu preparate italienești, grecești, franțuzești, arăbești, mexicane sau turcești. De asemenea, poți alege unul dintre cunoscutele restaurante românești poziționate aici, unde poți servi plăcinte abia scoase din cuptor, mămăligă cu brânză, ciorbe aburinde sau fripturi bine stropite cu vin din podgoriile românești.
Așadar, ai toate motivele să iubești Bucureștiul și să pornești în descoperirea lui. Înainte de a face asta însă, nu uita să intri pe www.helloromania.eu pentru a îți găsi locul ideal de cazare.
Sursa: YouTube, Laurentiu Balaceanu