Deși suntem în octombrie, primii fulgi de zăpadă s-au așternut deja pe crestele munților, iar în curând iubitorii sporturilor de iarnă (schi, snowboard, săniuș, etc.) vor putea cuceri pârtiile. Iar în cazul în care nu te-ai decis unde vei merge și vrei servicii de calitate la prețuri accesibile buzunarului, noi îți recomandăm Bansko, una dintre cele mai frumoase stațiuni din Bulgaria.
Bansko se bucură de un cadru natural de vis, aflându-se în apropierea râului Glazane, la poalele munților Pirin, unde vei găsi cele mai frumoase vârfuri, cel mai înalt fiind Vihren – 2914 m. Stațiunea abundă de hoteluri sau apartamente pentru toate gusturile, amplasate în apropierea pârtiilor de schi.
Pornește cu telegondola spre pârtiile înzăpezite sau doar pentru a admira panoramele cu orașul și crestele montane. Indiferent că ești sau nu un maestru al schiatului, în Bansko vei găsi pârtii pentru începători (ex. Plato, Shiligarnik), intermediari (ex. Balkaniada, Chalin valog 1) și avansați (Tomba și Chalin valog 2), iar 44 de tunuri de zăpadă prelungesc sezonul de schi (decembrie – aprilie), spre bucuria turiștilor.
Poți schia în cele două centre de schi, Chalin Valog (1100-1600 m) și Shiligarnika (1700-2500 m), ambele ușor accesibile în numai 25 de minute de mers cu telegondola, iar lungimea totală a pârtiilor este de 70 km. Poți afla informatii despre condițiile atmosferice de pe panourile situate la stația de plecare cu telecabina.
Ești iubitor de snowboard? Ei bine, Bansko se mândrește cu primul fun park din Balcani, unde vin numeroși practicanți de sporturi extreme. Pentru ei, dar și pentru schiori se organizează zilnic concursuri pe noua pârtie de la Shiligarnik.
Bansko combină condițiile excelente de pe pârtii, cu eleganța arhitecturală a clădirilor. Cumpără suveniruri pentru cei de acasă, iar dacă timpul îți permite și vrei să cunoști orașul prin prisma altor atracții, vizitează ruinele cetății antice de la Staroto Gradishte și Parcul Național Pirin, inclus în patrimoniul UNESCO.
Pe lângă preparatele delicioase puse la dispoziție de restaurantul hotelului în care te-ai cazat, îți poți răsfăța papilele gustative și cu mâncărurile și vinurile tradiționale bulgărești excepționale, în renumitele taverne din Bansko, denumite “Mehana”.
Cucerește munții Bulgariei, schiază în Bansko! Sejur 7 nopți + transport autocar, de la 121 €/persoană. Vezi ofertele AICI!
Autor: Loredana Ciubuc