Când ajungi în Olanda ai senzația că ai descoperit o nouă civilizație, iar capitala țării te uluiește prin arhitectura, peisaje de vis și importanța desăvârșită din punct de vedere cultural. Numai că uită de obiceiurile și legile cu care ești obișnuit! În Amsterdam vei întâlni câteva lucruri cu adevărat bizare.
Aproximativ 24% din Amsterdam se află sub nivelul mării, iar o mare parte a Olandei a fost recuperată din mare. Din acest motiv, țara este destul de săracă din punct de vedere al reliefului. Dacă nu ar exista nici digurile, un sfert din ea ar fi înghițită de Marea Nordului.
Guvernul și Parlamentul nu își au sediile în capitala țării, așa cum se întâmplă de regulă. Cu toate că Amsterdam este capitala olandeză, Guvernul și Parlamentul își au sediile în Haga.
Amsterdam are 700 000 de locuitori, dar peste un milion de biciclete. Cel mai la îndemână mod de a ajunge dintr-un loc în altul este pe două roți, pentru a evita taxele destul de costisitoare ale transportului în comun, dar și taxele scumpe de parcare. Aici până și mașinile se dau din calea bicicliștilor care pedalează de voie pe străzile înguste. Țara are peste 15 000 de kilometri de piste pentru biciclete.
Olandezii sunt cei mai înalți oameni din lume! Nu se cunoaște cu exactitate motivul acestui fenomen ciudat, însă înălțimea medie pentru un bărbat este de 1,84 metri, iar pentru o femeie este de 1,70 metri.
Engleza este a doua limbă aici. Aproximativ 86% dintre olandezi vorbesc engleza ca a doua limbă. Engleza este predată în școli, iar populația a dezvoltat p fluență foarte bună în vorbirea limbii.
Cele mai ciudate legi de aici au la bază consumul de substanțe narcotice. Spre exemplu, tutunul este considerat mai dăunător decât marijuana. Orice cafenea sau bar permite consumul de marijuana sau hașiș, însă din anul 2008 tutunul este interzis.
Olanda are cea mai densă populație din Europa, având 487 de locuitori pe kilometru pătrat.
Toate construcțiile din Amsterdam sunt fixate pe stâlpi din lemn. Din cauza solului instabil și mlăștinos pe care se află orașul, clădirile au necesitat măsuri suplimentare de precauție. Stâlpii sunt înfipți într-un strat gros de nisip de 11 metri adâncime. Palatul Regal din Piața Dam a necesitat nu mai puțin de 13 659 de stâlpi.
Oferta Christian Tour
Bucură-te de un weekend prelungit în Amsterdam! Christian Tour îți pune la dispoziție un weekend break care include transport cu avionul, trei nopți de cazare cu mic dejun la hotelul Ibis City West, de trei stele și taxe de aeroport, totul la prețuri începând de la 349 €/persoană. Detalii aici.
De Teodora Lozan