Meleagurile pline de istorie ale Italiei te vor fascina prin numărul mare al monumentelor și arhitectura care datează din timpuri de mult apuse. Cultura și istoria roiesc din fiecare colț al țării și au pus o amprentă semnificativă și asupra populației. Poporul italian este unul religios, care pune mare preț pe valori și tradiții, iar comportamentul lor reflectă acest lucru.
Familia înainte de toate
Pentru italieni, valorile culturale pun familia în centrul societății. Familiile numeroase sunt la ordinea zilei aici, iar reuniunile de familie nu au loc doar de sărbători, cum se întâmplă în multe alte țări, ci cât mai frecvent posibil. Ba mai mult, în unele zone toți membrii familiei locuiesc sub același acoperiș și deseori lucrează împreună. Această întrajutorare este atât emoțională, cât și financiară. Din acest motiv, apreciază și ei, la rândul lor, persoanele care le împărtășesc valorile și le apreciază modul de gândire. Așa că ai grijă să nu jignești vreun membru al familiei, altfel riști să te trezești cu un grup de oameni furioși.
Salutările cordiale
Când faci cunoștința cu un italian, este de preferat să te adresezi cu „bună ziua” sau „buongiorno”, pe limba lor, însoțit de strângerea mâinii. Un simplu „bună” sau „ciao” poate părea lipsit de politețe, întrucât această formă de întâmpinare este de obicei acceptată doar între prieteni. Atunci când întâlnesc o femeie, unii bărbați au obiceiul de a-i săruta mâna sau de a-i săruta obrazul dacă aceasta îi permite. La despărțire, se repetă ritualul strângerii mâinilor acompaniat de un politicos „buonasera”, dacă a trecut de ora unu după amiaza, sau un simplu „arrivederci”.
Cine tradiționale
Multe persoane rezumă preparatele tradiționale italienești la paste, pizaa și spaghetti, însă acest popor are o bucătărie mult mai variată. Italia este împărțită în 20 de regiuni, fiecare având propriile mâncăruri și vinuri tradiționale. Ei folosesc ca ingrediente o varietate de legume precum roșii, vinete, ceapă, usturoi, mazăre sau ardei, iar preparatele italienețti sunt foarte populare în Canada și America de Nord.
Invitația în familia unui italian
Cu toate că se întâmplă extrem de rar, poți avea onoare de a primi o invitație la cină cu familia. Nu veni cu mâna goală. Cumpără un mic cadou simbolic precum flori, ciocolată sau desert. De regulă, deserturile și băuturile oferite drept cadou sunt foarte apreciate, mai puțin în cazurile în care sunt foarte costisitoare. De asemenea, ai grijă cum alegi cadourile. Spre exemplu, anumite flori sunt asociate cu anumite ocazii. Pentru a evita o catastrofă, cere sfatul vânzătorului.
Comportamente politicoase
În Italia există câteva reguli nescrise care nu se aplică la români. Ajung în țara lor, trebuie să respecți anumite reguli politicoase pentru o înțelegere și o comunicare mai bună. Atunci când telefonezi un italia, nu uita să te prezinți. Cu atât mai mult dacă dorești să ți se facă legătura cu o altă persoană decât cea care ți-a răspuns. În plus, este extrem de nepoliticos să telefonezi pe cineva între orele două și patru ale amiezii, perioadă destinată odihnei.
În cazul întâlnirilor de afaceri, italienii vor avea pretenția să fii punctual, cu toate că ei ar putea întârzia cinci sau zece minute. Dacă totuși se întâmplă să întârzii mai mult de cinci minute, gestul politicos este de a suna pentru a-i anunța.
Oferta Christian Tour
Nu ratați programele Senior Voyage. Poți ajunge la Napoli – Sorrento, la prețuri începand de la 295€/pers.Preţul include transport cu avionul, transferuri, 7 nopţi de cazare la hotel 4 stele, o excursie opţională de jumătate de zi (Napoli), o excursie opţională pentru posesorii de Senior Voyage Club Card (Sorrento), asistenţă turistică pentru întreaga perioadă. Detalii aici.
De Teodora Lozan