Cascais, stațiunea regilor

Prima pagină » Articole » Cascais, stațiunea regilor

Există locuri în Portugalia ce par suspendate deasupra Oceanului, unde tradiţia pescărească, impunătorul oraş medieval, eleganţa vilelor rezidenţiale şi atmosfera cosmopolită se întrepătrund armonios.

Refugiul regilor


Pe coasta de sud-vest a Portugaliei se află încântătoarele plaje ale Oceanul Atlantic şi staţiunile Cascais (cunoscută şi ca staţiunea regilor), Estoril (o zona cosmopolită cu renumitul său cazino) care, alături de Sintra (orăşel de poveste, înconjurat de numeroase castele şi palate), formau odinioară renumitul Triunghi de Aur.

Renumit pentru porţiunile de nisip alb, multitudinea de oportunităţi de cumpărături şi vibraţia cosmopolită, fostul sat de pescuit Cascais s-a reinventat într-o staţiune rafinată şi una dintre destinaţiile cele mai sofisticate ale Lisabonei. Din punct de vedere istoric, Cascais este amintit ca un refugiu de vară pentru pentru regii portughezi din secolul XIX şi pentru membrii familiilor regale europene. Timpul a modelat acest resort spectaculos, însă Cascais a reuşit să păstreze farmecul său maritim prin cetăţile elegante, farurile şi cetatea din secolul XVII.

Ori de câte ori vei părăsi centrul, te vei bucura de poveştile pescarilor locali care îşi aranjează mrejele în bărcuţele lor colorate de pe plaja Praia dos Pescadores. În apropiere este Marina – micul port cu decor modern, unde vei admira iahturile de lux, vasele în care sfârâie fructele de mare şi buticurile stilate. Nopţile sunt de-a dreptul strălucitoare, saloanele te ademenesc cu savuroasele coctailuri într-o nebunie de culori, iar cluburile de jazz te relaxează din plin.

 

Gura Infernului – spectacolul naturii

Delectează-te admirând dunele de nisip şi valurile de pe plaja Guincho – parte din frumosul Parc Natural Sintra-Cascais. De aici ai o panoramă magnifică asupra Cabo da Roca, punctul cel mai vestic al Europei, numit şi „locul unde se termină pământul şi începe marea“. Acest promontoriu are un far minunat din secolul al XVIII-lea şi vedere la mare, în timp ce Guincho – dunele sculptate de nisip înconjurate de munţi, sunt cadru de inspiraţie pentru iubitorii de natură. Plaja găzduieşte unul dintre cele mai importante campionate de windsurfing din Europa şi s-a bucurat de celebritate în 1969 când s-a filmat producţia „Serviciul Secret al Majestăţii Sale“, din seria James Bond. De-a lungul coastei, peisajul devine surprinzător la Boca do Inferno – o grotă creată de valurile puternice care se sparg în stâncă, producând un adevărat recital al sunetelor.

 Foto:  plaja Guincho

Cazinouri şi îngheţată italiană

Planifică o plimbare pe litoral de la Cascais la Estoril – casa celor mai mari şi vechi cazinouri din Europa. Te atrage în apartamentele de lux de la malul mării, pe plaja şic şi în cluburile de noapte energice, fiind locul ideal pentru pentru iubitorii de cultură şi jet-setteri din întreaga lume. Vei asista Festivalul Internaţional de Film şi la concerte de jazz legendare, iar după cursurile de golf merită să te destinzi la Estoril Wellness Centre and spa. Pentru o gustare dulce, opreşte-te la Salonul de îngheţată Santini – cu o tradiţie italiană din 1949 şi cele mai bune sortimente din Portugalia pe care le-au degustat personalităţi politice şi regi. Sunt delicioase îngheţatele cu vanilie şi fructul pasiunii, dar şi cele cu ciocolată şi nucă de cocos. Pe seară, îţi poţi încerca norocul la Casino Estoril – unul dintre cele mai vechi şi cel mai palpitante din Europa, unde luxul, jocurile şi divertismentul continuă să-i ispitească chiar şi pe jucătorii cei mai exigenţi. Se crede că acest cazinou, plin de farmec, l-a inspirat pe Ian Fleming atunci când a scris romanul „Casino Royale”.

Gustări picante şi ritmuri fado
Se spune că la Bar Moinho Dom Quixote (din Sintra) eşti mai degrabă în America de Sud decât în Portugalia. Restaurantul se află într-o moară de vânt renovată şi oferă cele mai răcoroase locuri unde să te bucuri în voie de Chilli con Carne şi burritos (shaorma) – toate într-un decor colorat şi muzică salsa pe fundal. Restaurantul Jonas Bar oferă o vedere magnifică spre mare şi este destul de aproape de Oceanul Atlantic pentru a vă bucura de sunetelele relaxante ale valurilor. Beira mar este unul dintre cele mai bune restaurante de peşte din Cascais, unde scoicile portugheze cu usturoi şi coriandru proaspăt îţi vor plăcea la nebunie. Festinul culinar poate continua la Feira de Artesanato – cel mai vechi târg al meştuşugarilor din Portugalia – unde vei gusta o varietate de feluri de mâncare regionale şi te vei bucura de divertisment live în fiecare seară: dans popular tradiţional, cântece fado (specific portugheze), jazz şi muzică braziliană.

Oferta Christian Tour

Fă un sejur în Portugalia și bucură-te de 7 nopți de cazare cu mic dejun la hotelul Pestana Cascais, de patru stele. Un pachet include transportul cu avionul cursa charter București – Lisabona și retur, transfer aeroport – hotel – aeroport și asistență turistică. În luna august, pentru acest pachet plătești 789.50 €/persoană.

 De Steluța Năstase