Imaginează-ți că ai la dispoziție o piscină, jacuzzi, sală de sport, restaurant, club, plaja privată și panorame tropicale de o frumusețe copleșitoare… Nu, nu e doar un vis. Este Hurghada, perla egipteană de pe țărmul Mării Roșii. Și dacă toate acestea nu te-au convins să-ți faci vacanța în Hurghada, iată în continuare, alte câteva argumente.
Fă o plimbare la El Gouna
Întinsă pe o mulțime de lagune superbe, El Gouna – “Mica Veneție a Egiptului”, se află la doar cateva minute de Hurghada. Ai de unde alege ce să faci aici, pentru că vei găsi centre de scufundări și sporturi acvatice, baza hipică, circuit de karting și chiar un teren de golf.
Descoperă comorile Luxorului
Pornește dis de dimineaţă, spre minunatul Luxor pentru a-i descoperi măcăr o parte din secrete: Colosul din Memnon, cele două statui ale faraonului Amonhtep III, Valea Regilor, magnificul templu al faraonului-femeie Hatshepsut. Punctul culminant este vizitarea complexului de temple Karnak, cu “Hall of the Column”, obeliscul şi frumoasele sale hieroglife. Există posibilitatea de a-ţi achiziţiona pe loc o croazieră pe Nil – cca 30 min. Dacă timpul îți permite, nu rata o vizită la mormântul lui Tutankhamon, situat în Valea Regilor.
Safari spre satele beduinilor
Vrei sa vezi unde trăiesc beduinii? Atunci fie optezi pentru o plimbare în spatele cămilei pe dunele nesfârșite ale deșertului, fie te pregătești de adrenalina pompată în vene de jeep-urile 4X4 și ATV-uri. Poposind la Terrarium vei vedea şerpi, şopârle, cameleoni şi scorpioni şi vei putea servi o cină orientală.
Apusul este magic în deșert
Dacă tot ai pornit într-un safari prin deșert, trebuie să te oprești câteva ceasuri, pentru a surprinde magia unui apus în deșert. Combinația de culori este amețitoare. Galbenul se amesteca deasupra dunelor într-un vartej de nori roșiatici, “învinețiți” la capete de un albastru fumuriu.
Cairo – o nouă porție de istorie egipteană
Ajuns în capitala Egiptului, nu te vei hotărî ușor la ce anume să vizitezi mai întâi. Poți începe cu cea mai veche moschee din Africa. Continuă apoi cu o vizită la expoziția de obiecte descoperite în mormântul faraonului Tutankhamun, găzduită de Muzeul de Egiptologie. Și nu rata cele 3 mari piramide de pe platoul Giza: Khufu, Khafren şi Mykerynos, aflate nu departe de statuia Sfinx-ului.
Croazieră pe Nil – cel mai lung fluviu din lume
Cu lungimea de 6.853 km, fluviul Nil este primul fluviu ca lungime din lume, urmat de Amazon cu 6.440 km. Cât vasul navighează, poți admira peisajele exotice cu palmieri, zona florilor de lotus. La vǎrsarea în mare formeazǎ o deltǎ întinsǎ cu o suprafațǎ de 24.000 km², în care locuiește 85% din populația Egiptului.
Ce zici, vara asta pornești spre Egipt? Cumpără un sejur charter avion în Hurghada, Egipt! Detalii AICI.
Autor: Loredana Ciubuc