Fortareata, plaja Tossa de Mar, Costa Brava, Catalonia, Spania

Vacanță în culori paradisiace – Costa Brava

Prima pagină » Destinatii de vacanta » Spania » Vacanță în culori paradisiace – Costa Brava
Fortareata, plaja Tossa de Mar, Costa Brava, Catalonia, Spania

Fortareata, plaja Tossa de Mar, Costa Brava, Catalonia, Spania

Vrei să simți adierea brizei mediteraneene, să contemplezi peisaje marine de un albastru cristalin, să te bronzezi pe nisipul auriu și fin? Trăiește experiențe de senzație, creionate în culori paradisiace, alegând o vacanță pe tărâm spaniol: Costa Brava.

Costa Brava este una dintre cele mai frumoase regiuni din Spania, uimind turişti din toate colţurile lumii cu deosebitul cadru natural, fiind în trecut o adevărată sursă de inspirație pentru marii pictori Pablo Picasso şi Salvador Dali.

Staţiunile pline de culoare şi plajele spectaculoase cu un nisip incredibil de fin reprezintă doar începutul unui concediu de vis. Printre cele mai populare plaje din Costa Brava se numară Tossa de Mar, cu zona de promenadă şi o ofertă bogată de activităţi, Pals, cea mai bună regiune pentru windsurfing, şi Lloret de Mar, în formă de arc ce se termină cu stânci înalte la ambele capete.

Muzeul lui Salvador Dali din Figueras, Costa Brava, Spania

Muzeul lui Salvador Dali din Figueras, Costa Brava, Spania

Descoperă spiritul medieval în străzile pietruite şi casele albe din Begur, unde poţi admira şi ruinele unui castel de piatră, şi pe cele din Pals, împânzit cu magazine de artizanat şi buticuri cochete, unde fiecare călător îşi găseşte amintirea unui sejur de poveste.

Bijuteria stațiunii este Cadaques. Flancat de munți și odinioară o adevărată capitală a artiștilor din Spania, pitorescul Cadaques te invită să descoperi casa-muzeu a lui Salvador Dali, Eglesia de Santa Maria și Barri Vell – Orașul Vechi, un labirint de străzi abrupte pavate cu pietre rustice și ghivece cu flori.

Neapărat aruncă-ți un ochi și peste marile comori arhitecturale, în minunata capitala a Cataloniei, Barcelona, aflată la mică distanță față de Costa Brava: Catedrala Sagrada Familia, Parcul Guell, Catedrala Barcelona, La Rambla (principala arteră pietonală a Barcelonei), portul cu statuia lui Cristofor Columb, Stadionul olimpic, Acvariul, Cartierul gotic, La Pedrera şi Casa Batlo.

Dacă ți-am trezit interesul, nu mai aștepta! Profită de noile oferte, de pe www.christiantour.ro și începe o nouă aventură, în fascinanta și însorita Costa Brava. Intră AICI să-ți alegi sejurul potrivit!

Calella de Palafrugell, Costa Brava, Catalonia, Spania

Calella de Palafrugell, Costa Brava, Catalonia, Spania

Autor: Loredana Ciubuc