Top 5 destinații ideale pentru familiile cu copii

Prima pagină » Articole » Top 5 destinații ideale pentru familiile cu copii

Soarele ne zâmbește semeț și ne îndeamnă să luăm o pauză de la tot  ce facem. Cu fiecare ofertă nouă apărută la orizont noi ne gândim deja la vacanță, iar una reusită presupune destinația potrivită pentru toate vârstele și gusturile. Pentru că știm că mulți dintre voi își duc puștii in vacanță și vă plac ofertele last minute, noi am încercat să creionăm un top cu 5 destinații ideale pentru familiile cu copii.

Tenerife, Spania
În Tenerife întreaga familie va trăi aventuri pe pe cinste, așa că sigur niciunul din voi nu se va plictisi. Puteți merge cu toții în Jungle Park. Zilnic se țin spectacole cu păsări exotice și lei de mare, fiind locul perfect perfect pentru copii și adulți. Distracția poate continua în Loro Parque. Îți garantăm că nu doar prichindeii vor fi încântați de minunații papagali, lei de mare, jaguari, maimuțe, orci, delfini, crocodili și acvariul tunel care adăpostește pești spectaculos colorați și câteva specii interesante de rechini. Ca stațiune, îti recomandăm – Costa Adeje, unde toate plajele au primit Steagul Albastru, și există salvamari pe toată perioada verii. Plajele sunt dotate cu sezlonguri, dușuri, toalete și cabine de schimb. Poți face golf, sucufundări, scuba diving, excursii cu barca pentru a admira balenele sau te poți relaxa la Aqualand sau în parcuri. Playa de las Americas este și ea potrivită pentru familii. Bălăciți-vă împreună cu picii în apa turcoaz a oceanului Atlantic, limpede precum cristalul. Iar seara nu ratati renumita fiesta din Tenerife. Se va dansa, cânta, mânca și bea, totul sub cerul liber.

Tunel in acvariul Loro Parque

Tunel in acvariul Loro Parque

Antalya, Turcia
Vrei să te răcorești, distrezi și să te bucuri de un răsfăț pe măsură vara asta? Atunci ia cu asalt stațiunile superbe ale Antalyei și ferește-te de arșița verii în aquapark-urile hotelurilor luxoase sau profitând de toate posibilitățile de distracție puse la dispoziție oaspeților – piscine, jacuzzi, saune, băi turcești, billiard, miniclub-uri pentru copii, centre spa, etc. Parcurile acvatice sunt o opţiune foarte comodă unde familiile se pot relaxa cu cei mici, care se vor bălăci toate ziua în piscinele colorate sau se vor întrece pe tobogane. Cel mai important dintre ele este Dedeman Aquapark, ce oferă distracţii pentru toate vârstele. Dacă doresti să te răsfeţi la soare, poți opta pentru excursia la plaja Lara, una dintre cele mai populare şi mai curate din Turcia, unde, în timpul sezonului estival, se organizează Festivalul Nisipului din Antalya. Cei mai importanţi artişti îşi etalează talentul în construirea castelelor din nisip lucru care-i va încanta cu siguranță pe pici. Totodată, o excursie la frumoasele cascade Duden și Manavgat, o drumeție pe Munții Taurus și un tur cu parfum istoric prin minunatul oraș Kaleici, ar trebui musai făcute, dacă alegeți o vacanță in Antalya. Ofertele pentru Antalya mulțumesc  toate buzunarele și se poate pleca cu avionul din mai multe aeroporturi  ale țării: București, Arad, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași.

Piscina, Belek Beach, Belek, Antalya

Piscina, Belek Beach, Belek, Antalya

Hurghada, Egipt
Safari, sporturi nautice, plaje cu nisip auriu, ape turcoaz, sate de vacanță și diferite excursii în natură, sunt doar câteva dintre atracțiile de top ale tărâmului egiptean. Situată pe țărmul Mării Roșii din Egipt, în sudul Suezului, Hurghada reprezintă un clasic al vacanțelor „all-inclusive”, concurând la acest aspect cu mult iubitele stațiuni turcești. Îți recomandăm o plimbare la El Gouna. Întinsă pe o mulțime de lagune superbe, El Gouna – “Mica Veneție a Egiptului”, se află la doar cateva minute de Hurghada. Ai de unde alege ce să faci aici, pentru că vei găsi centre de scufundări și sporturi acvatice, baza hipică, circuit de karting și chiar un teren de golf. În plus, dacă ajungi aici cu familia, îți recomandăm să profitați de excursiile opționale și să descoperiți măcar cateva din atracțiile Egiptului: Colosul din Memnon, cele două statui ale faraonului Amonhtep III, Valea Regilor, magnificul templu al faraonului-femeie Hatshepsut.

hurghada corali

Zakynthos, Grecia
Insula Zakynthos este cunoscută datorită frumuseţii plajelor sale largi şi nisipoase, aspect foarte importat pentru micuţii turişti care adoră să se joace în nisip, la malul mării. Vor fi încântați și de rarele și faimoasele broaște țestoase Carretta Carretta care trăiesc în Golful Navagio, precum și de misterioasa epavă a navei eșuate aici. Pentru adulți recomandăm sporturile de apă, foarte populare în Zakynthos, iar pentru cei mici distracția în aquapark-ul Zantino World va fi cireașa de pe tort. In plus, există în Zakynthos hoteluri care au SuriClub, unde copiii se pot bucura de jocuri distractive, dans, karaoke și multe alte surprize, in timp ce parinții se vor relaxa liniștiti. Despre SuriClub am povestit in articole anterioare, însă îți poți reaminti AICI.

Zakynthos, Miro Zante Imperial Resort & Water Park, piscina, tobogane, mare

Zakynthos, Miro Zante Imperial Resort & Water Park, piscina, tobogane, mare

Mallorca, Spania
Pe Insula Mallorca se găsesc suficiente parcuri acvatice încât să nu te plictiseşti un sejur întreg: Aqualand-ul din S’Arenal, Aquapark-ul din Magalluf, Hidropark-ul din Port d’Alcudia, Marineland din Portals Nous şi Western Water Park din Magalluf. Toate acestea au tobogane şi piscine, ba unele au chiar şi show-uri cu delfini. În plus, pe insulă mai există şi un “Safari Zoo”, prin care poţi face o plimbare cu o maşină de teren pentru a vedea girafe, zebre şi maimuţe sau poţi vizita „baby zoo”, unde există elefanţi şi reptile născuţi în captivitate. Pirates Adventure. Un spectacol dinamic, cu acrobaţii, demonstraţii de echilibru, comedie şi dansuri, montat într-un decor magic-pirateresc. Spectaculoasele salturi, minunatele dansatoare şi carafele de sangria rece îţi vor oferi o experienţă de neuitat. Destinați spaniola este accesibila cu avionul din București, Timișoara și Cluj-Napoca, un motiv în plus să-ți faci bagajele și să prinzi ofertele Last Minute.

Sursa: YouTube, Aqualand Maspalomas

Intră acum pe www.christiantour.ro și alege-ți sejurul perfect! Ai vacanțe last minute cu reduceri de până la 40% și oferte speciale de vacanță pentru cei mici! Vezi toate ofertele AICI.

Autor: Loredana Ciubuc