Ia-ți din timp o vacanță în Thassos!

Prima pagină » Articole » Ia-ți din timp o vacanță în Thassos!

Amintirile sunt frumoase când trăiești clipe de vis într-o vacanță pe insula de smarald a Greciei, numită de locuitorii ei Thassos. O vacanță aici este binevenită oricând, argumentele petru a o alege sunt nenumărate.

Am fost acolo și cu siguranță voi mai poposi pe aceste meleaguri unde am cunoscut plaje superbe, legende al Sfântului Atanasie cel Mare, dar și un orășel interesant, numit Limeria pe care mulți l-au văzut ca pe o „fereastră a unei mitologii privind către altă mitologie.”  Se spune că în Evul Mediu Limenaria nu exista pe hartă, iar primii săi locuitori ar fi fost minerii germani de la Spiedel. Am reușit să pătrund, atât cât mi-a permis timpul să cunosc câteva dintre secretele acestei insule și m-am relaxat c un drum printre măslini, acești arbori eterni, care au migart dintr-o zonă în alta pentru a-și găsi locul perfect de supraviețuire. Am descoperit în apropiere de localitatea Prinos din frumoasa insulă Thassos un muzeu dedicat măslinului. Acest frumos orășel este situat peste apă, chiar în fața Kavalei continentale.  Inițiativa de a deschide un astfel de muzeu îi aparține unui producător local de ulei extravirgin de măsline. Acesta propune o incursiune fascinantă în istoria mult prea interesantă și multimilenară a măslinului.

Am ajuns și la Kastro, locul unde acum sute de ani thassioții trăiau izolați de frica piraților. Este un oraș spectaculos prin ruinele sale, iar biserica este una dintre cele mai vechi din Thassos, un monument istoric ce datează din anul 1.800. Am poposit aici o zi și m-am sim’it ca intr-o poveste.
Biserica este una din cele mai vechi din Thassos, e monument istoric, care a fost ridicata in anul 1800 in doar 40 de zile de catre sateni, cu piatra din ruinele unui castel medieval din sat.


Kastro este situat pe varful plat al unui munte, pe care azi stau  infipte ruinele cetății, construite de un genovez, pe nume Jacob Gatelluzzi ce a stăpânit cândva aceste tărâmuri. Aici există o tavernă renumită care atrage turiștii cu miile în fiecare vară. Kosta este gazda, un bătrânel extrem de priceput într-ale bucătăriei, pentru care clienții sunt cei mai importanți. Într-un cuvânt o gazdă excelentă! Cea mai bună din meniu este salata cu nume cam greu de reținut- choriatiki, dar greu de scos din minte după ce ai ocazia să o guști. Este extrem de bună, conține mai multă brânză decât verdețuri și legume, iar dacă lângă ea asezonezi și un rachiu tsipouro, atunci meniul e complet.


Iată o insulă care m-a întâmpinat cu o bucătărie locală variată, foarte gustoasă și evident sănătoasă. Iată un motiv întemeiat pentru a mă întoarce în Thassos! Mi-a plăcut simplitatea, iar preparatele din pește și cele din fructe de mare sunt pe locul I. Peștele este gătiti în general la grătar, iar carnea de miel, de oaie și de berbec se pregătește la rotisor. Foarte delicioase sunt și frigăruile souvlaki, care amintesc de friptuile noastre de purcel. De la masa grecilor nu lipsește salata de legume proaspete, dar și tzatziki, un iaurt local  foarte gras, cu castraveciori rași, usturoi și condimente speciale. Desertul este alcătuit din fructe proaspete, iaurt cu miere și nuci, halva grecească din griș fiert cu ulei de măsline și mere, sarailii sau alte preparate de patiserie delicioase.

Oferta de vacanță în Thassos

Vila Irini, de 3*, de la 139 de euro de persoană, tip cameră dublă-standard, fără mic dejun inclus, transport cu autocarul, 7 nopți de cazare. Vila se află la 150 de metri distanță de plaja cu nisip. Mai multe detalii pe www.christiantour.ro, tel. 021.270.00.99

M.R.