O vizită în Franța nu ar fi completă fără un popas pe Valea Loarei, locul în care desenele Disney prind viață. Printre numeroasele castele risipite pe vale, care mai de care mai atractive, se numără și superbul Chenonceau, de la malul râului Cher, probabil cel mai vizitat castel de pe Valea Loarei.
Castelul îmbină armonios stilul gotic și renascentist, iar grădinile ce îl înconjoară sunt adevărate opere de artă. Chenonceau a aparținut inițial lorzilor de Marques, însă în 1513 a ajuns proprietatea lui Thomas Bohier, trezorierul lui Ludovic al XII-lea, trecând apoi prin mai multe familii până când, în cele din urmă, a fost preluat de familia Menier în 1914.
Decorațiunile sculpate pe exteriorul construcției și motivele delicate specifice stilului renascentist cu care este împodobită ușa din partea de nord au fost atent prelucrate, reprezentând o calitate demnă de regalitate și oferind, în același timp, o notă suplimentară de unicitate.
În anul 1951 castelul a trecut printr-o serie de renovări atât în interiorul cât și în exteriorul său. Corpul este împărțit pe axa de nord-sud printr-un pasaj cu boltă, la care au deschidere cele patru camere principale de la parter. De la acest pasaj pornesc și scările principale care se dublează, detașându-se de stilul tipic franțuzesc al scărilor în spirală.
In interiorul clădirii vei găsi o superbă capelă, mobilată sofisticat cu modele din perioada renascentistă și ticsită cu opere de artă impresionante cum ar fi lucrări ale lui Ruben. Castelul mai e dotat și cu alte facilități precum un muzeu de ceară, zonă de picnic, o casă de ceai sau un magazin de suveniruri. Întregul mal al râului Cher este acoperit de grădinile dichisite, cu terase, în care te-ai putea plimba ore întregi fără să te plictisești.
Oferta Christian Tour
Vizitează cel mai romantic oraș european cu circuitul cultural Paris din 2013, la prețuri începând de la 385 €/pers. Pachetul include transport cu autocar cu climatizare, clasificat 2- 4* exceptând ziua 5 (contra cost cu transport public),7 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2- 3*, ghid însoțitor din partea agentiei pe traseu. Pachetul include și excursii opționale pe Valea Loarei. Detalii aici.