Ce te va incanta in aceasta calatorie Farmecul neimblanzit al statiunii Ocna Sibiului si stradul format prin inundarea a sase vechi saline Sebesul, aflat in prezent la intersectia multor drumuri importante, reusind totusi sa isi pastreze farmecul istoric Drumul Regelui sau Transalpina, cea mai inalta sosea din Romania, cu serpentine cocotate pe crestele Parangului Un pranz ca-n transhumanta, cu ingrediente direct de la stana, de-o sa ti se faca pofta numai cand o sa iti mai amintesti de vacanta asta Castelul Bethlen-Haller, frumos si plin de povesti, ca orice castel veritabil Periplul prin gradinile baronului Brukenthal, o experienta splendida chiar si pentru cei mai putin pasionati de botanica
Program
Ziua 1
Bucuresti – Calimanesti – Ocna Sibiului (aprox. 300 km)
Dupa plecarea matinala din Bucuresti, pitoreasca Vale a Oltului merita a fi nu doar traversata dar si ceva mai insistent, admirata. Si cum nu o poti face exclusiv de la inaltimea rotilor de autocar, coboram pentru a parcurge la pas scurtul dar spectaculosul drum spre poalele masivului Cozia si silueta svelta a Manastirii Turnu. Optional, pentru un supliment de adrenalina incercam o mini-croaziera pe Olt. Reveniti la mal, ne reluam drumul, salutam orasul lui Hermann, cel cu sute de ochi si sosim in Ocna Sibiului. Statiunea ne va fi gazda pentru urmatoarele 4 nopti.
Ziua 2
Blaj – Castelul Bethlen-Haller (aprox. 140 km)
Astazi facem cunostinta cu Blajul, leagan al Scolii Ardelene si loc al celebrei Adunari Nationale din 1848. Blajul respira si transmite istorie pura si isi pastreaza aerul boem, cochet. Ii descoperim principalele obiective, nu putine la numar, intr-o promenada agale. Continuam ziua festiv, cu o oprire la Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Balta, pe malul Tirnavei Mici, unul dintre celebrele castele ale Transilvaniei. Vizitam gradinile si interiorul castelului, turnurile istorice si fostele grajduri si ii aflam povestea zbuciumata. Construit dupa modelul celor de pe valea Loirei de familia Bethlen, intre anii 1560–1624, castelul Bethlen-Haller a fost pierdut la carti, nationalizat de comunisti, retrocedat si apoi cumparat si restaurat cu grija de compania Jidvei. Prin urmare, la frumosul castel renascentist ne putem delecta nu doar privirile, ci si papilele gustative. Dupa amiaza avem timp pentru o plimbare prin statiunea Ocna Sibiului si in complexul de lacuri sarate in aer liber, formate prin inundarea a sase vechi saline.
Ziua 3
Sebes, Bucerdea Vinoasa si Cetatea Slimnic (aprox. 210 km)
Un mic dejun savuros si luam calea Sebesului, unul dintre burgurile privilegiate de catre Sigismund de Luxemburg. De pe lista obiectivelor ce fac mandria centrului vechi, amintim repere ca Biserica Evanghelica, Halele Breslelor, Turnul Studentului sau Casa Franz Binder, exploratorul al carui nume e purtat de primul si singurul muzeu de etnografie universala din tara. Mai avem o surpiza. Pe valea pitoreasca a Ampoiului, in proximitatea vestitei cetati dacice Apoulon, la umbra muntilor Trascau, se afla un sat cu o rezonanta curioasa: Bucerdea Vinoasa. Descoperim la pas satul si deschidem rand pe rand, suite de porti. Pe cele ale bisericii romanesti de zid de secol XVII, pe cele ale muzeului etnografic si nu in ultimul rand pe cele ale cramei Apoulon – pivnita de piatra si caramida, a vechii case parohiale. Ne bucuram de o degustare a celor mai reusite vinuri ale casei (trei la numar), prezentate cu profesionalism. Incheiem cu o vizita la cetatea fortificata Slimnic, unde aflam detalii picante despre istoria tulbure a cetatii, iar din turnul clopotnita admiram intinsele livezi cu meri. Si iata-ne din nou ajunsi printre lacuri, in Ocna Sibiului, pentru rasfat-terapie in complexul de lacuri sarate.
Ziua 4
Transalpina: Obarsia Lotrului – Stana Stefanu – Lacul Oasa – Taul Bistra (aprox. 320 km)
Astazi va invitam (optional) la o iesire spectaculoasa. Ne propunem sa vedem lumea de sus, sa ne bucuram nu de una, ci de multiple privelisti panoramice si de unde am putea da curs mai fericit acestei dorinte daca nu de pe cea mai inalta sosea din Romania, Transalpina? Vom viza mai exact o portiune, poate cea mai spectaculoasa, din vechiul Drum al Regelui. Reinterpretam o parte din traseul regal parcurs de Regina Maria si Carol al II lea odata cu inaugurarea din luna august a anului 1935, atingand altitudinea sa maxima in Pasul Urdele (2145m) si menit sa traverseze culmile Parangului. Ne vor iesi in cale vai si piscuri alpine, tauri si lacuri, vami ale magarusilor si cele mai savuroase produse traditionale. Un pranz la stana se pliaza perfect pe mijlocul de saptamana. Dupa o masa copioasa, ne vom lasa cuprinsi de admiratie pana spre crestele Cindrel si Poiana Sibiului, resedinta proclamata a celor mai inalte clopuri si-a celor mai instariti ciobani.
Ziua 5
Palatul Brukenthal din Avrig – Bucuresti (aprox. 320 km)
Desi nevoiti sa facem cale intoarsa, mai avem un scurt ragaz si-un obiectiv inainte de casa, Avrig. Numele localitatii a devenit sinonim cu numele baronului Samuel von Brukenthal, iar proprietatea sa nu in putine rinduri a reusit sa faca furori printre casele nobiliare europene. La Palat, vechea Oranjerie s-a transformat intr-un restaurant cu staif. In alte vremuri, dar fix acelasi loc, serbarile si seratele se tineau lant si nici un motiv nu parea prea trivial, pentru a invoca un adevarat festin al etichetei, al iluminismului sau unul culinar. Cu sau fara bal vom cauta prin garderoba o costumatie de gala, si facem o fotografie-amintire! Sosim in Bucuresti, spre seara.
Alege data plecarii!
Pentru moment nu avem plecari disponibile pentru acest circuit. Te rugam sa incerci mai tarziu sau sa ne contactezi telefonic.
Hotel Helios
Facilitati camere
Toate camerele au TV cu ecran plat cu canale prin cablu, telefon, seif si baie privata.
Facilitati hotel
Complexul are piscina in aer liber sezoniera, cu sezlonguri si umbrele de plaja. Restaurantul hotelului ofera preparate din bucataria romaneasca, iar la bar se pot savura diverse bauturi. Oaspetii se pot relaxa in gradina complexului sau pe terasa. Accesul wireless este gratuit in intreaga proprietate.
Localizare
Hotel Helios face parte din Complexul Balnear Jasmine si se afla in statiunea balneo-climaterica Ocna Sibiului.