Circuit in Paris. Descoperă magia capitalei Frantei

Posted by | Posted in Franta | Posted on

0

Putem să vorbim despre capitala Franței apelând la clișee precum Orașul Luminilor ori Orașul Îndrăgostiților, dar Parisul este departe de a putea fi descris de aceste cuvinte. Cei care au vizitat deja capitala Franței știu că avem de-a face cu un oraș de care, efectiv, nu te mai saturi.

Cu ce începem un circuit in Paris? Persoanele boeme au o slăbiciune pentru zona Montmartre, care este total atipică pentru acest oraș grandios. Dacă în general orașul francez surprinde prin spațiile largi, bulevardele generoase, piețele și grădinile publice spațioase, când vine vorba despre Montmartre vom fi surprinși să descoperim străduțe înguste, animate de artiști stradali – cântăreți, pictori, caricaturiști. Explicația e simplă: Montmartrea fost inițial doar un sătuc la marginea Parisului. De altfel, atunci când a început să prindă formă Bazilica Sacre Coeur – care domină peisajul prin dimensiunile sale impresionante – locuitorii s-au revoltat: ce era cu acel proiect megalomanic pe ulițele lor înecate în noroi la prima ploaie mai zdravănă? S-au împăcat între timp cu ideea, iar azi Catedrala este nu doar loc de rugăciune, ci și unul dintre obiectivele turistice majore ale Parisului. În lungile nopți de vară, cinefilii se adună pe Dealul Montmartre, unde sunt proiecții în aer liber ale unor filme celebre.

Parizienii nu s-au împăcat inițial nici cu un alt simbol al orașului lor, poate cel mai cunoscut. Este vorba despre Turnul Eiffel, pe seama căruia făceau diverse glume, chiar dacă la vremea realizării lui era cea mai înaltă construcție din lume, iar astăzi îi aduce Parisului milioane de turiști, dornici să urce în vârf și să admire de la înălțime frumusețea Parisului.

Spectaculos este orașul și dacă îl admirați din turnurile Catedralei Notre Dame, iar un circuit in Paris include obligatoriu acest obiectiv. Nu departe de minunata catedrală medievală găsim un motiv de mândrie națională pentru noi, românii: Teatre de la Huchette, închinat dramaturgului româno-francez Eugene Ionesco, părintele teatrului absurdului. De câteva decenii, aici se joacă doar piesele lui Ionesco: Cântăreața cheală, Scaunele și Lecția.

Un circuit in Paris include neapărat și Cartierul Latin, zona universitară a Parisului. S-a dezvoltat în jurul Universității Sorbona, iar atunci când instituția de învățământ a fost fondată, în secolul al 12-lea, studenții vorbeau, cu precădere, limba latină. De aici vine și numele Cartierului Latin.

În Paris, până și cimitirele sunt obiective turistice și există tururi ghidate printre monumentele funerare ale unor renumiți scriitori, pictori, cântăreți, dansatori care își dorm somnul veșnic în Cimitirul Montparnasse sau în Cimitirul Pere Lachaise. Între personalitățile înmormântate în Paris se află scriitorii Guy de Maupassant, Simone de Beauvoir, Marguerite Duras, Julio Cortazar, sculptorul român Constantin Brâncuși și filosoful român Emil Cioran.

Parisul este mereu o idee bună, fie că îi dedicați o săptămână, fie că îl alegeți doar pentru un city-break. Este suficient să stați la o cafenea micuță, să vă bucurați de o cafea cu lapte și un croissant și să admirați lumea de pe stradă. Sau să porniți de la Arcul de Triumf în jos, spre celebrul Champs-Elysee, bulevardul cu magazine scumpe și restaurante elegante, care duce spre Place de la Concorde, unde vom admira Obeliscul pe care Napoleon l-a adus în Paris din orașul egiptean Luxor.

Descoperiți aici oferta Christian Tour pentru un sejur în Paris: https://christiantour.ro/turism-circuite/franta-belgia-germania/franta-belgia-germania/circuit/paris-magique-avion-2018

 

 

 

 

Comments are closed.