Maramures, caldura oamenilor si a bisericilor de lemn

Plecam din Bucuresti spre Maramures si descoperim repede ca oamenii de aici sunt altfel. Oprim langa Targul Lapus pentru Manastirea Rohia. Desi astazi apare ca un impozant ansamblu manastiresc, inceputurile sale din 1923 au fost modeste, ctitorite doar in lemn de preotul Nicolae Gherman, delegat la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia. In anii '70, asezamantul devine loc de retragere si pentru scriitorul Nicolae Steinhardt. Ii vizitam biblioteca de care s-a ingrijit si cele 55.000 volume de zestre care si-au gasit locul pe rafturile manastirii si nu plecam fara a intra in chilia sa. Univers restrans si totusi intr-atat de bogat, in care incepi sa-l intelegi pe omul care a regandit notiunea de fericire. Petrecem urmatoarele 4 nopti in Danesti, langa Baia Mare, in mijlocul naturii si-n inima unui resort plin de culoare.

Unele dintre cele mai frumoase sate si biserici din lemn din Maramures, listate in Patrimoniul Unesco, se afla pe Valea Izei, pe care-o vom descoperi astazi. Prima este biserica din Surdesti, de o frumusete rara, a carei mandrie este turla de 72m, un “zgarie-nori” al secolului XVIII care mai ramane si astazi printre cele mai inalte biserici de lemn din lume. Mai apoi ajungem sa cautam adevarul istoric din spatele legendei lui Pintea in inima Bisericii din Budesti, unde inca se pastreaza cu sfintenie camasa de zale a vestitului haiduc. Satul Budesti mai este cunoscut si pentru portile decorate cu simboluri, devenite atractii si motiv de fotografii pentru mii de turisti. Mai facem o oprire si descoperim cum arata tehnologia de ultima ora in urma cu cateva zeci de ani, la valtoarea si moara de macinat din satul Sarbi. Vizitam si un atelier artizanal, iar vestea buna e ca nu ne pune nimeni la treaba, dar vom fi cinstiti cu o placinta si-o horinca, mandria fiecarui morosan adevarat. Dupa amiaza ne oprim in satul Barsana, a carui faima s-a raspandit in lume datorita mesterilor recunoscuti pentru maestria cu care lucreaza lemnul. Manastirea se numara printre cele mai vizitate locuri din Maramures. Incheiem cu o incursiune in Baia Mare. Ni se deschid usile Muzeului de Mineralogie cu toate cele peste 16000 de exponate din dotare, facem o plimbare prin Piata Cetatii sau un urcus optional, spre terasa panoramica a Turnului lui Stefan.

Ne incepem ziua la Biserica de lemn din Desesti, parte din patrimoniul UNESCO si poarta spirituala de intrare in Maramuresul istoric. Ajungem imediat si la Sighetul Marmatiei, iar monumentul hazliu din centrul orasului ne aminteste ca aici chiar se pune harta in cui. Vizitam Muzeul Satului Maramuresean si intelegem mai multe despre traiul si traditiile oamenilor. Urmeaza o experienta emotionanta, dar pe care merita si trebuie sa o avem. Intram in Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, amenajat chiar in fosta inchisoare. Pe langa importanta istoriei pe care o prezinta, muzeul este pus la punct ca la carte. Foto-documentata si atestata, istoria ei in cifre este impresionanta: 6.000 de ore de inregistrari, 43.000 de pagini de carte, mii de documente indosariate. Fiecare celula spune o parte din poveste si desi poate ca nu ne place sa ne intristam in vacanta, este un pret mic de platit pentru a afla mai multe despre adevar.Continuarea zilei ar putea parea de-a dreptul nepotrivita daca nu am sti cat de amuzanta este o vizita la Sapanta. Facem cunostinta cu autorul genial al crucilor pline de haz din Cimitirul Vesel, mesterul popular Stan Ioan Patras si citim cateva dintre cele mai celebre epitafe de pe placutele de lemn colorat.

Incepem de dimineata, dar merita. Trebuie sa ajungem devreme la Viseul de Sus, statia de plecare al Mocanitei care strabate pitoreasca Vale a Vaserului (excursie optionala contracost). Locomotiva cu aburi pufaie neobosita pe tot parcursul celor 54 km. Trecem prin paduri dese, defileuri inguste, stanci prapastioase sau poieni cu izvoare minerale, o aventura de poveste de care merita sa te bucuri tocmai pentru ca este lenta si lina. Inaugurata in ’32, distrusa partial in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, refacuta si extinsa in anii ‘50, este singura cale ferata europeana cu ecartament ingust pentru care vremurile de glorie inca nu au apus. Pranzul il luam in aer liber, cu mancare proaspat preparata chiar la ultima statie a mocanitei. Nu se putea sa avem un singur obiectiv intr-o zi atat de frumoasa, asa ca mergem si la Ieud ca sa vizitam biserica de lemn de aici. Seara ne primeste obositi, dar tare recunoscatori.

Ne pregatim de lungul si pitorescul traseu spre casa, moment numai bun de zis povesti si de schimbat numere de telefon cu prietenii noi pe care i-ai cunoscut in excursii. Cu atatea amintiri la purtator, vremea zboara repede, iar Bucurestiul ne intampina pe inserate.