Daca vrei sa sarbatoresti Pastele intr-un mod cu totul special, acest program este exact ce ai nevoie. Ne-am gandit la toate: relaxare, distractie, aer curat de munte si un peisaj de vis. Te asteapta un sejur in statiunea Baile Tusnad – supranumita si „mica Elvetie” – un colt de liniste, cu peisaje spectaculoase si un centru spa care te va rasfata.
Program
Vineri, 10.04:
Bucuresti – Brasov – Baile Tusnad (aprox. 250 km)
Pornim la drum lasand in urma agitatia orasului si ne indreptam spre munti. Pe traseu, facem un popas in Brasov, unde ne putem bucura de o plimbare prin centrul istoric. La sosirea la hotel in Baile Tusnad suntem intampinati cu beigli si afinata, un mic festin local pentru a intra in atmosfera vacantei. Dupa-amiaza este dedicata relaxarii, fie in spa-ul hotelului, fie intr-o plimbare pe potecile de cura, alei linistite prin padure, incarcate cu aer proaspat, bogat in ioni negativi.
Sambata, 11.04:
Lacul Sfanta Ana – Tinovul Mohos – Slujba de Inviere
Dimineata ne indreptam spre singurul lac din Europa format intr-un crater vulcanic, Lacul Sfanta Ana. Gustam din povestile si legendele sale in timp ce impartim un kürtős aburind la mal. Inedita baza de antrenament pentru hocheiul pe gheata si detinatorul unei formule chimice apropiate de cea a apei distilate, lacul formeaza un ecosistem inchis de un farmec aparte. Imediat langa, alt ecosistem special, Tinovul Mohos, definit de mlastina mlastina de un verde intens, padurea pitica ce ii tine umbra si florile de roua-cerului. Aceasta este natura in cea mai frageda forma a ei. Dupa cina, program de relaxare, iar la miezul noptii, slujba de Inviere la biserica din statiune. La intoarcere, suntem asteptati cum se cuvine, cu oua rosii, vin si cozonac.
Duminica, 12.04:
Brunch festiv si petrecere de Paste – Rasfat la spa
In prima zi de Paste suntem invitati la un brunch de sarbatoare cu bucate alese. Si pentru ca in programul de vacanţa trebuie sa includem relaxarea, ce ati spune de o zi de rasfat la centrul spa al hotelului? Ne asteapta piscina interioara, sauna, jacuzzi si diverse facilitati de wellness. Seara continua festiv, cu o cina speciala si muzica asigurata de DJ.
Luni, 13.04:
Plimbare cu caruta si gratar in aer liber
Aceasta zi este perfecta pentru a simti linistea si bucuria Pastelui in mijlocul naturii. Recomandam sa nu ratezi activitatea optionala: o plimbare cu caruta trasa de cai in imprejurimile Bailor Tusnad. Dupa plimbare, ne incalzim cu vin fiert, ceai aromat si palinca de casa, in timp ce savuram un gratar pregatit in aer liber. O experienta autentica, de care iti vei aminti cu drag.
Marti, 14.04:
Baile Tusnad – Bucuresti (aprox. 250 km)
Dupa un mic dejun relaxat, spunem „la revedere” acestui loc de poveste si pornim catre casa, cu amintiri frumoase.
Hotel Ozone Baile Tusnad
Localizare
Hotelul Ozone este situat in centrul statiunii Baile Tusnad. Ascunsa intre culmile impadurite ale Muntilor Harghita si strabatuta de apele Oltului, statiunea Baile Tusnad este una dintre cele mai pitoresti destinatii balneare din Romania. Lacul Ciucas se afla la mai putin de 3 minute de mers pe jos de hotel.
Facilitatile hotelului
Restaurantul hotelului serveşte mancaruri locale si internaţionale, iar oaspeţii pot savura diverse bauturi la cele doua baruri. Proprietatea ofera o piscina interioara, jacuzzi, sauna, sala de fitness si un centru spa, cu diverse tratamente de masaj si wellness, la un cost suplimentar.
Facilitatile camerelor
Toate camerele hotelului sunt dotate cu televizor LCD, birou, seif, telefon, aer conditionat, minibar si Wi-Fi gratuit. Baile private au dus, halate de baie si articole de toaleta gratuite.