Ghid de călătorie: Descoperă Turda și împrejurimile sale

Posted by Christian Tour | Posted in Hello Romania, Romania | Posted on 24-05-2017-05-2008

0

 

Aflat la poalele Munților Apuseni, Turda are o istorie impresionantă și oferă numeroase obiective de vizitat. Aceasta a fost fondată ca o așezare dacă, sub numele de Turdava, iar ulterior a fost cucerită de romani și redenumită Potaissa.

În prezent, municipiul este apreciat de turiștii din diverse colțuri ale lumii și, deși doar câteva dintre frumusețile sale sunt foarte cunoscute, adevărul este că acesta are mult mai multe de oferit.

shutterstock_318108119

Centrul Medieval

Orice călătorie în Turda ar trebui să înceapă chiar din Centrul Medieval, un loc impresionant. Aici vei admira clădiri baroce și maghiare de o frumusețe fermecătoare și te vei simți ca într-o călătorie în trecut.

Printre cele mai frumoase clădiri se află și cea a Primăriei, care are o arhitectură aparte. În interiorul acesteia poți vizita sala elegantă de ședințe, amplasată în centrul clădirii, birourile centrale, arhiva și registratura. Vei fi fascinat să descoperi piese de mobilier și sobe care datează din anul 1920.