Călătorie de o zi în Sinaia: Castelul Peleș și frumusețile sale

Prima pagină » Vacante in Romania » Călătorie de o zi în Sinaia: Castelul Peleș și frumusețile sale

Stațiunea Sinaia se poate lăuda cu numeroase atracții turistice impresionante, care transmit o energie pozitivă extraordinară! Cea mai reprezentativă este însă Castelul Peleș, așa că te invităm să descoperi frumusețile sale și să afli mai multe detalii interesante despre istoria lui.

Povestea impresionantului Castel Peleș

Acesta este, cu siguranță, unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. Se spune că nu contează de câte ori vizitezi acest castel, deoarece nu își pierde niciodată farmecul. Fiecare vizită aici pare unică și îți transmite sentimentul că descoperi pentru prima dată acest loc deosebit și încărcat de istorie.

Construit la inițiativa primului rege al României, Carol I, Castelul Peleș a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, aflându-se într-o continuă extindere. Lucrările pentru acesta au început în anul 1873, iar inaugurarea oficială a avut loc în anul 1883.

Se pare că regele Carol I a decis să construiască un castel în Sinaia după prima sa vizită aici, în luna august a anului 1866. Fiind impresionat de frumusețea locului, regele a cumpărat un teren într-un loc retras și pitoresc și l-a folosit, iată, pentru construirea uneia dintre cele mai impresionante clădiri din istoria României.

Domnitorul i-a supravegheat personal pe cei 300 de muncitori care au lucrat la construirea celui ce avea să devină, în concepția sa, ”sediul unei noi dinastii”.

Fiind reședința de vară a regilor României, Peleș a găzduit de-a lungul timpului numeroase personalități importante, printre care scriitori și muzicieni. Vei putea vizita cele 160 de camere, cu mai multe intrări și scări interioare, precum și sala de teatru cu aproximativ 60 de locuri.

Descoperă frumusețile castelului

Arhitectura castelului te va captiva, cu siguranță, precum și holul de onoare care este cu adevărat grandios. Acesta are un plafon mobil din sticlă, care poate fi acționat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un sistem manual.

Dacă ești pasionat de lectură, vei fi încântat să pășești în biblioteca regală. Aici vei fi întâmpinat de o mulțime de cărți cu coperți din piele și gravate cu litere de aur. Dacă ești destul de atent, vei putea descoperi, în spatele unui raft, o ușă secretă care îi oferea acces regelui în diverse camere ale castelului.

Fiecare dintre numeroasele săli oferă o experiență unică, așa că asigură-te că dispui de tot timpul de care ai nevoie pentru a te putea bucura de frumusețea acestora.

Sala de arme este o adevărată atracție, deoarece adăpostește peste 4.000 de piese europene și orientale din secolele XIV-XVII, precum și o armură completă pentru cal și cavaler, aceasta fiind unică în România.

Dacă ești curios unde își petrecea regina Elisabeta seratele muzicale, atunci nu rata Sala de muzică! Aceasta este absolut fascinantă, fiind decorată cu mobilier primit în dar de la maharajahul de Kapurtala.

Sala Florentină are și ea o frumusețe aparte, cunoscută și drept Marele Salon. Plafonul sculptat în lemn de tei și cele două candelabre de mari dimensiuni sunt principalele puncte de atracție de aici.

Castelul Pelișor, reședința principalilor moștenitori ai României

Ridicat între anii 1899 și 1902, acest castel a fost construit la ordinul lui Carol I, cu scopul de a deveni reședința de vară a moștenitorilor Ferdinand și Maria. Spre deosebire de Castelul Peleș, acesta are 99 de încăperi și poartă amprenta reginei Maria, fiind decorat în mare parte cu mobilă sculptată în lemn de tei aurit.

Pelisor castle, Sinaia, 597

Pereții Camerei de aur sunt decorați cu frunze de ciulini, deoarece regina îndrăgea steagul Scoției, locul său natal. Mobilierul din această cameră este decorat cu elemente celtice și bizantine, acesta fiind pus în evidență de laminorul cu forma unei cruci celtice.

În Biroul regelui Ferdinand vei întâni o atmosferă cu totul diferită, care se impune prin solemnitate. Mobilierul este decorat în stilul neorenașterii germane, iar birourile din lemn de nuc înfățișează într-un mod impresionant castelele Peleș, Pelișor și Foișor.

Nu rata nici Biroul reginei Maria și Dormitorul de aur, realizate după desenele reginei Maria.

Te invităm pe helloromania.eu, pentru a beneficia de cele mai bune oferte de cazare din apropierea Castelului Peleș!

Autor: Nicoleta Ungureanu