Iasi, Romania

Aventură pe plaiurile moldovenești: Motivele pentru care te vei îndrăgosti de Iași

Prima pagină » Vacante in Romania » Aventură pe plaiurile moldovenești: Motivele pentru care te vei îndrăgosti de Iași
Iasi, Romania

Iasi, Romania

Românii sunt un popor tare norocos, deoarece au o țară extrem de bogată și frumoasă. Este adevărat că lipsurile sunt destule, dar cine își mai amintește de ele atunci când are în față frumusețea plaiurilor mioritice sau splendoarea clădirilor care au atâtea povești ascunse?

Lasă în spate toate problemele de zi cu zi și pornește într-o călătorie în Iași, orașul care te va face să te îndrăgostești iremediabil. Iată numai câteva dintre motivele pentru care se va întâmpla acest lucru.

Are o istorie bogată

Sunt mai multe explicații în legătură cu proveniența numelui de Iași, însă una dintre cele mai acceptate este aceea că provine din Evul Mediu timpuriu. Istoricii protocroniști afirmă că Iașiul  a fost, în Antichitate, un sat care s-a dezvoltat, ajungând în secolul VII-X un mic târg de locuințe dreptunghiulare.

Acesta a crescut odată cu venirea triburilor iașilor, în secolul al XIII-lea, iar în timp a fost ocupat de pecenegi, cumani, alani și tătari. Orașul Iași a fost menționat pentru prima dată într-un privilegiu comercial emis de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, în anul 1408.

Cu toate acestea, se consideră că orașul a fost fondat cu mult înainte de momentul primei menționări oficiale, lucru dovedit de clădirile mai vechi de această dată.

Aici se află Universitatea Alexandru Ioan Cuza, cea mai veche universitate din România

Fondată la 26 octombrie 1860, la scurt timp după formarea Principatelor Unite, Universitatea Alexandru Ioan Cuza a devenit una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din România.

La înființare, universitatea avea trei facultăți, acestea fiind drept, filosofie și litere, iar  în prezent numără 15 facultăți și mai multe centre de cercetare.

Clădirea este cu adevărat deosebită, fiind decorată cu diverse picturi realizate de Sabin Balașa. În fața clădirii, vei face cunoștință cu statuia lui A.D. Xenopol, sculptată de C. Baraschi, dar și cea a lui Mihail Kogălniceanu, aparținând sculptorului W. Hegel.

Palatul Al. Ioan Cuza, Iasi, Romania

Palatul Al. Ioan Cuza, Iasi, Romania

Străzile vechi și casele cu aer provincial te vor purta într-o călătorie în timp

Fiecare stradă din Iași spune o poveste despre vremurile de altădată, prin clădirile vechi și boeme, culorile șterse de timp și copacii bătrâni, care ne-ar spune atâtea secrete dacă ar putea vorbi!

Ar fi extrem de păcat să ratezi strada Lăpușneanu, deoarece aceasta este un adevărat tărâm magic al literaturii. Pe această stradă vei  găsi o mulțime de anticariate și locuri unde te vei lăsa pierdut cu orele.

Nu uita să faci cunoștință cu domnul Grumazescu, un anticar de meserie, care deține Galeriile Anticariat de la numărul 24. Acest domn simpatic este un mare admirator al lui Mihai Eminescu și îți va împărți cu bucurie toate cunoștiințele sale vaste cu privire la literatura română și la marii scriitori care au locuit de-a lungul vremii în Iași.

Vei putea păși pe urmele marilor scriitori români

Iașiul a fost casa mai multor scriitori români care și-au lăsat pentru totdeauna amprenta asupra literaturii din țara noastră. Poți fi, pentru câteva clipe, oaspete în casele acestora și poți descoperi locurile în care își găseau inspirația și în care visau la vremurile ce aveau să vină.

Bojdeuca lui Ion Creangă este un loc deosebit, în care timpul pare că stă în loc. Casa țărănească a marelui scriitor a fost construită înainte de anul 1850, iar acesta a locuit aici până în anul morții sale.

În unele colțuri ale casei, vei simți și parfumul lui Mihai Eminescu, poetul care și-a petrecut mai multe luni aici, alături de prietenul său, Ion Creangă.

Mirosul bucatelor tradiționale moldovenești este la tot pasul

Dacă te-ai hotărât să vizitezi Iașiul, atunci pregătește-te să ai parte de adevărate experiențe culinare. Nimic nu se compară cu bucatele tradiționale moldovenești, iar de acest lucru îți vei da seama singur.

Nu te vei putea abține să nu încerci chișca moldovenească, borșul, tocana, pârjoalele și sarmalele preparate cum numai moldovenii știu. Răsfață-ți papilele cu gustul aromat al colacilor moldovenești și al poalele-n brâu cu brânză preparată din laptele oilor care pasc libere pe plaiurile bucovinene.

Vei găsi aici și delicioasele alivenci moldovenești, pe care localnicii le numesc ”plăcintele ciobanului”.

Sursa: YouTube, Alex Ursake

Nu-i așa că te-am făcut curios și vrei să descoperi mai multe secrete ale orașului Iași? Profită de cele mai bune oferte de cazare de pe helloromania.eu, pentru a te odihni aici în liniște după călătoriile fascinante și mesele copioase de la finalul zilei.

Autor: Nicoleta Ungureanu